Voinţa marilor puteri a triumfat şi Banatul a fost împărţit în felul în care îl vedem şi acum
Primul Război Mondial a modificat radical situaţia geopolitică din Europa centrală şi răsăriteană. Prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar a lăsat un mare spaţiu liber pe hartă, pe care nu au întârziat să îl ocupe statele denumite succesorale, care îşi disputau între ele moştenirea teritorială şi economică a acestuia. Între teritoriile intens disputate s-a aflat şi Banatul, mic ca suprafaţă, însă cu o economie deloc de neglijat în acel timp.
Încă pe parcursul desfăşurării războiului mondial, marile puteri ale Antantei (Franţa, Anglia, Rusia, Italia) au promis întregul Banat atât Serbiei, cât şi României. Conferinţa ambasadorilor statelor Antantei de la Belgrad, din 4 august 1915, îl oferea în întregime Serbiei (Iona Gabriel Andrei, Revendicări sârbe şi iugoslave asupra Banatului românesc, în Magazin istoric, august 2019, p. 60.), iar la 4 august 1916, Tratatul de alianţă încheiat de România cu Rusia, Franţa, Anglia şi Italia îl acorda cu aceeaşi generozitate şi României. Trebuie însă precizat că Rusia, principalul susţinător al Serbiei, nu accepta deloc această variantă. Oficialii ruşi doreau să acorde Serbiei cea mai mare parte a Banatului, inclusiv Timişoara. Din acest motiv, înainte de încheierea tratatului cu România sus-menţionat, la 29 iulie 1916, a fost perfectat un Acord secret ruso-francez, prin care părţile se angajau să se înţeleagă între ele asupra deciziilor pe care le vor lua la Conferinţa păcii. (Politica externă a României. Dicţionar cronologic, Bucureşti, 1986, p. 162.) Ulterior însă, revoluţia bolşevică a eliminat Rusia din rândul participanţilor la acea conferinţă şi astfel Serbia şi-a pierdut principalul susţinător. Dar, nici tratatul cu România nu a mai fost considerat valabil, întrucât în 1918 aceasta a încheiat o pace separată cu Puterile Centrale.
Dr. Mircea RUSNAC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 24 iulie 2021
