Săptămâna trecută, la Casa ,,Butoarcă” din Vârșeț, care este și sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române, au fost decernate premiile participanților la concursul literar ,,200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri”. Evenimentul a fost organizat de către revista de literatură, artă și cultură transfrontalieră ,,Lumina” a C.P.E. ,,Libertatea”.
Evenimentul a început prin intonarea cunoscutei melodii ,,Hora Unirii”. Obiectivul concursului a fost ca elevii și studenții să își exprime în mod creativ gândurile, ideile și imaginația în proză sau în versuri.
Cuvântul de salut a fost rostit de către prof. drd. Mărioara Sfera, redactor responsabil a.i. al revistei ,,Lumina”, care a prezentat date despre Vasile Alecsandri, cunoscut poet român, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat și membru fondator al Academiei Române.
Cu alese cuvinte de salut s-a adresat și Rodica Almăjan, președinta Consiliului Executiv al Consiliului Național Român și coordonatoarea Departamentului pentru învățământ, subliniind faptul că acest eveniment cultural este foarte important pentru minoritatea română, având în vedere că Vasile Alecsandri a fost un scriitor cunoscut în toată lumea. Astăzi, în secolul tehnologiei, există mulți copii și studenți talentați care iubesc cuvântul scris. Rodica Almăjan i-a felicitat pe toți copiii minunați care au participat la concurs și printre care, poate, se ascunde un nou poet ca Vasile Alecsandri. A adăugat că Vasile Alecsandri este poetul ei preferat din cauză că a primit numele după poezia „Rodica”.
În numele Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, pe copii, părinți și pe toți oaspeții i-a salutat directoarea instituției, Mariana Stratulat. „Astăzi are loc încă un eveniment cultural foarte important. Chiar și în vremea pandemiei, tot timpul am organizat evenimente, fie la sediul C.P.E. ,,Libertatea” ori on-line. Pandemia nu ne-a putut distruge spiritul pozitiv. Misiunea C.P.E. ,,Libertatea” este aceea de a-i cinsti, de a-i omagia pe înaintașii noștri poeți, scriitori.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 31 iulie 2021