În satul Hitiaș din vecinătatea orașului Buziaș, județul Timiș, nunta tradițională era numită uspeţ și se constituia dintr-o succesiune de ritualuri. Tinerii se cunoșteau încă din copilărie atunci când participau la jocurile de pe uliţă, ori în adolescență când începeau să ia parte la evenimentele publice ale satului sau la activitățile gospodărești la care se întrajutorau. Iată ce declară informatoarea Mărioara Minodora Roșu de 72 de ani, localnică, născută în satul amintit, deci bună cunoscătoare a tradițiilor locale și a obiceiurilor vieții de familie. Ea a oferit informații interesante sub acest aspect, pe care le voi reda în cele ce urmează :
C.C. – Povestiți-mi puțin despre nașterea copilului… ce ritual mai deosebit avea loc după naștere?
M.R. – După ce o născut femeia, când vinie acasă dă la spital, vinie ,,baba”, așa s-o zâs dă mult, dup-aia ,,moașă”… să dușe la bisărică cu o cană dă marmură, cu apă, cu busuioc la preot, să facă molitva. Ș-atunși când vinie acasă scaldă copilu în tătă zâua, ca să îl ferească dă hăle răle, păntru sănătacea la copil!
C.C. – Câte zile?
M.R. – Până îi mărișor copilu, până să bocează! Dup-aia urmează bocezu la cât să nimereșce! Da șcii, nu trăbă lăsat copilu năbocezat mult timp.
C.C – Cum erau numiți băieții necăsătoriți aici în sat?
M.R. – Jiuni!
C.C. – Dar fetele nemăritate?
M.R. – Fece s-or zâs!
C.C. – Până la ce vârstă trebuiau să se căsătorească?
M.R. – Aia Dumniezău, el hotăreșce.
C. C. –Dacă erau prea bătrâni și nu erau căsătoriți? Nu erau luați în râs?
M.R. – Îi măritau babili dup-aia!
C.C. – Ce îmbrăcăminte se purta la jocurile din sat?
M.R. – Păi înăince or avut hainie … costum, poale, spășel, tradițional!
C.C. – Se deosebeau hainele fetelor față de cele ale nevestelor?
M.R. – Nevestele or fost cu două cătrânță. Una în față, una în space, alea tinere numa în față aveau cătrânță.
C.C. – Părul, cum îl purtau fetele?
M.R. – Așa, două codițe împletite.
C.C. – Se organizau hore, târguri, unde se puteau cunoaște tinerii?
M.R. – Da, în toată duminica erau muzicanți, cum le-am zis noi, lăutași. Ieșeau în centru în sat.
C.C. – Atât iarna cât și vara?
M.R. – Iarna în cămin!
C.C. – În fiecare săptămână?
M.R. – În fiecare duminică.
C. C. – Cine plătea muzica?
M. R. – Oamenii dân sat, care-or jucat.
C.C. – Cum era fata introdusă în joc?
M.R. – Un băiat să dușea la ea ș-o invita.
C.C. – Participau și tineri din alte sate?
M.R. – Da, dac-or vrut să vină! Ș-atunșea oamenii însurați s-or întrebat așa. Dacă erau căsătoriți cu familii, fășeau schimb. Bărbatu ăla lua nevasta lu prietenu șî invers.
Interviu realizat de
CRISTINA CRIȘTIU,
Doctorandă a Școlii de Științe Umaniste,
în cadrul Universității de Vest din Timișoara
integral îl puteți citi în numărul 38 din 17 septembrie
