De Paşti în lăcaşele sfinte din Torac

Marele Praznic al Învierii Domnului a fost sărbătorit în această primăvară la Torac, după datina străbună. În Joia Mare a fost săvârşită Sfânta Liturghie, cu Denia de seara. Vineri dimineaţa femeile au împodobit fermecător „mormântul” Domnului nostru Iisus Hristos, iar în cursul zilei au venit o mulţime de bine-credincioşi care s-au închinat şi s-au rugat la răstignirea Domnului, clopotele bisericeşti fiind înlocuite de „toacă”. Seara a avut loc Prohodul Domnului și „Denia celor 12 Evanghelii”, precum şi Înmormântarea Domnului Iisus Hristos, una din cele mai frumoase liturghii.

Sâmbătă seară la orele 24.00 a avut loc însăşi „Învierea Domnului” cu înconjurarea străzilor aflate în jurul Bisericilor din Toracul Mic şi Mare. Mulţi săteni aprinzând lumânări în ferestre şi aşteptând în miez de noapte coloana în frunte cu Preacucernicii Părinţi şi cântăreţi de strană, coriştii. Apoi a succedat oficierea slujbei în biserică. Duminică a fost marcat cu bucurie Marele Praznic al Învierii Domnului la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.


După obicei, luni, în ziua a doua de Paști, torăcenii se duc la cimitirele din Toracul Mic și Toracul Mare, unde au fost slujite pomelnicele, iar preoţii au slujit la crucile nou puse în cimitire, alături de corişti care au intonat obişnuitele cântece ale Învierii.

F. RAŞA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021