Decizii și propuneri importante pentru comunitatea română din Serbia

Pe 5 aprilie, la biroul teritorial din incinta Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” din Panciova a avut loc o ședință constructivă a Consiliului Executiv al Consiliului Național al Minorității Naționale Române (CNMNR). La şedinţă au fost prezenți: Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv, Stevan Mihailov, vicepreședintele CNMNR și coordonatorul Departamentului pentru Informare, Jasmina Glišić, vicepreședintele CNMNR, Mariana Stratulat, Darian Tăpălagă și Deni Besu, membri.

Ordinea de zi a cuprins șapte puncte și toate au fost votate în unanimitate. Am dezbătut despre adoptarea propunerii privind concursul din domeniul informării publice al orașului Panciova, la care au fost depuse proiecte ce vizează și informarea în limba română.

Ambele au primit aviz pozitiv. De asemenea, au fost discutate și adoptate decizii în legătură cu concursul Departamentului de Cultură al Consiliului Național Român şi cu susținerea a 46 de proiecte de pe teritoriul Serbiei întregi, în valoare totală de 2.000.000 de dinari. Printre subiectele de dezbatere s-a numărat și inițiativa ca viitorii candidați de șoferi să aibă posibilitatea de a da testele în limba română în vederea obținerii permisului de conducere. S-a decis trimiterea unei propuneri şi a unor instrucţiuni în acest sens departamentului relevant.

În plus, am anunțat deschiderea unui concurs al Departamentului pentru Informare al Consiliului Național Român, cu o sumă totală mărită la 1.300.000 de dinari, precum și a unui concurs pentru organizarea concertului de primăvară la Panciova. De asemenea, am discutat şi am votat cu privire la numirea directorului interimar al Casei Tineretului din Vârșeț. Ultimul punct a fost Diverse – a menționat președintele Consiliului Executiv, Daniel Magdu.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie