Despre o astfel de situaţie prezentă în localităţile cu populaţie mixtă, în care românii s-au sârbizat, unii considerau că este consecinţa „neglijenţei factorilor competenţi, a «inteligenţei» şi peste tot a nepăsării domnilor de la Caransebeş”, afirmaţie pentru care manifestăm o oarecare rezervă, având în vedere că, totuşi, vina principală o duce populaţia locală, dezinteresată pentru păstarea limbii şi a identităţii româneşti, ceea ce o afirmă şi Valeriu Perin, preotul român din Glogoni, însărcinat de Caransebeş să încerce în continuare despărţirea românilor din Sefcherin.
Într-o scrisoare din 1909 adresată lui Trifon Miclea, protopopul Panciovei, Perin mărturiseşte: „În ceea ce priveşte despărţirea ierarhică, m-am interesat, dar în fiecare loc am primit răspunsul negativ, deoarece Românii din Sefcherin şi care ştiu nu voesc să vorbească altcum decât sârbeşte dispreţuindu-şi limba, şi cu astfel de oameni nu putem face nici o despărţire…”.
O astfel de situaţie a fost prezentă şi în numeroase alte localităţi. Încercarea de separare a românilor din Iasenova, localitate din apropierea oraşului Biserica Albă, la fel, a eşuat. În această localitate în secolul al XIX-lea a trăit o populaţie românească destul de numeroasă, care însă nu a fost interesată pentru separarea bisericească, ceea ce reiese şi din extrasul din Protocolul delegaţiei congresuale sârbeşti de la şedinţa ţinută la Karlovci pe 8/20 aprilie 1874, din care aflăm că în „comuna mestecată Iasenova nici românii nici sârbii n-au cerut şi nu cer despărţirea”, delegaţia românească cerând doar de la mitopolitul de la Sibiu „a face paşii necesari ca credincioşiloru de naţionalitate română din Iassenova să li se dee celu puţinu mângâerea sufletescă ţi copiiloru loru instrucţiune în limba loru maternă – fiindu constatatu că acolo se află români în numeru considerabile”.
Dr. Mircea Măran,
istoric
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 24 iunie
