Pentru că Biserica și slujitorii ei sunt un subiect permanent de discuții, și pentru că ,,se vând” bine doar știrile negative, astăzi vreau să vă pun la dispoziție câteva explicații despre lucruri care se discută mai puțin, deși sunt extrem de importante.
Un aspect mai puțin cunoscut al activității preoțeşti este recunoașterea și recompensa ce o primeşte preotul meritoriu, ca un semn al cinstirii ce se aduce activității sale pastorale, economice, administrative, culturale şi sociale.
Biserica a cinstit în mod deosebit pe toți cei ce au sprijinit activitatea ei, recunoscându-le meritele pe care le-au avut, fie că au construit locaşe de închinare, aşezăminte sociale sau culturale, sau au promovat valorile credinței ortodoxe. Această cinstire s-a adresat şi se adresează şi acum, nu numai clericilor, ci şi mirenilor.
Este îndeobşte cunoscut că în momentul hirotoniei, tânărul debutant poate fi preot-paroh dacă merge ca şi singurul preot într-o parohie. El nu are însă și alte distincții (și e normal să fie aşa), din moment ce este la începutul carierei.
Pe vreme ce înaintează în vârstă şi în vechimea în preoție, activitatea îi poate fi răsplătită de către ierarhul locului prin acordarea unor distincții. Dobândirea unor asemenea aprecieri este o urmare a îndemnului Sfântului Apostol Pavel: „Preoții care-şi îndeplinesc bine dregătoria să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi învățătura”(I Timotei 5, 17).
Tocmai de aceea, încă din cele mai vechi timpuri, conducătorii Bisericii au instituit ranguri, ordine şi distincții bisericeşti, care au fost şi sunt acordate și acum clericilor şi credincioşilor pentru recompensarea morală a strădaniilor şi a rezultatelor activității în diferite domenii ale vieții bisericeşti sau publice. Bisericile Ortodoxe autocefale, adică Patriarhia Ecumenică, a Antiohiei, a Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, cea Rusă, cea Română, Patriarhia Georgiei, Arhiepiscopia Eladei (Greciei), Mitropolia Cehiei şi Slovaciei şi altele, au instituit distincții care sunt acordate de către conducătorul Bisericii respective unor personalități, clerici şi mireni, care s-au evidențiat în promovarea valorilor Ortodoxiei.
Pr. Iconom Stavrofor Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie