Doamna Milovanović, sunteți un cercetător apreciat, atât la noi în țară, cât și în străinătate. Pentru cititorii săptămânalului Libertatea din Panciova, este important să cunoască faptul că primele cercetări ale d-voastră se referă la românii bănățeni. Ce ne puteți spune despre cercetarea vieții confesionale a românior din Banat pe care ați desfășurat-o, la ce rezultate ați ajuns și de unde interesul pentru această temă?
În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a acorda acest interviu, am deosebita plăcere de a fi interlocutorul d-voastră. Primele mele cercetări le-am realizat chiar în împrejurimile Vârșețului natal, cu un grup de cercetători de la Institutul de Balcanologie din Belgrad, unde lucrez și azi. Aceasta a fost în anul 2007, și încă de la prima cercetare pe teren, interesele mele au fost îndreptate asupra vieții confesionale a românilor din acest spațiu. Având în vedere că am studiat limba și literatura română la Belgrad, a fost foarte important să pot aplica cunoștințele de limba română în decursul interviului cu interlocutorii, cât și să mă folosesc de literatură în limba română. Toate acestea mi-au înlesnit ca în următori anii, să cercetez viața foarte dinamică a românior din Banat, despre care, câteodată se știe puțin, în special din unghiul „culturii majoritare”.
Cutreierând satele bănățene, în timpul studiilor doctorale din etnologie și antropologie, discutând cu oamenii și înregistrând poveștile lor de viață, am colectat un material foarte valoros care este publicat în monografia „Minoritățile duble în Serbia: despre particularitățile religiei și etnicității românilor din Voivodina” (Institutul de Balcanologie al Academiei Sârbe de Știință și Arte, Belgrad, 2015). Prin cercetările mele am vrut să dovedesc că românii, pe lângă confesiunea ortodoxă dominantă, aparțin și altor comunități creștine, în primul rând neo-protestanților, deja de mai multe decenii. Despre neo-protestanți, ca și comunități confesionale minoritare, nu se știe suficient în Serbia, iar deseori se întâmplă ca despre ei să se vorbească cu numeroase prejudecăți, astfel că obiectivul meu a fost să dovedesc că aceste comunități etnice nu trebuie să le privim ca pe grupuri monoconfesionale, pentru că și în cadrul lor există diferențe și un pluralism al identității. Spațiul bănățean reprezintă o adevărată comoară pentru cercetările etnologice și antropologice, un microcosmos care ne poate învăța, prin istoria sa bogată, cum să trăim în diversitatea diferențelor și în permeabilitatea culturilor. În decursul ultimilor 10 ani, am prezentat rezultatele acestor cercetări, atât în cercurile științifice din țară, cât și în cele din străinătate și am publicat un număr mare de lucrări științifice, în limba sârbă, engleză și română.
Ultima monografie, pe care am publicat în calitate de coautor, împreună cu prof. dr. Mircea Măran sub titlul „Biserica Ortodoxă Română din Banatul Iugoslav în perioada interbelică (1918-1941)” a fost publicată în anul 2019, în România. Sunt mândră, în special de această carte, având în vedere că este prima mea monografie în limba română. Cercertările pe care le-am realizat în Banat m-au trimis și până în S.U.A., unde în Ohio am cercetat diaspora năzărineană de pe aceste meleaguri care și-a găsit libertatea confesională în America în perioada comunismului. Acolo m-am convins, încă o dată, că moștenirea bogată a Banatului este înrădăcinată adânc în viața comunităților de peste ocean, în discuție cu românii, sârbii, slovacii, maghiarii, rutenii. Cercetările de teren au reprezentat dintotdeauna principala inspirație, considerând că noi cercetătorii avem un mare privilegiu de a face parte, măcar o clipă, dintr-o lume câteodată invizibilă.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021
