Născut la 7 februarie 1964 în localitatea Bocșa Română, județul Caraș-Severin, Doru Țăranu a absolvit primele zece clase în localitatea natală. „Mi-s bănățean. Părinții, bunicii, neamul din care eu provin aparține Banatului cărășean”, se recomandă, cu mândrie, artistul. Doru Țăranu a reușit să-și creeze un nume în galeria artiștilor bănățeni apreciați de public. Taragot, saxofon, sopran, fluier – sunt instrumente care pentru Doru Țăranu nu au secrete. Artistul nu este doar un instrumentist desăvârșit, el și-a dovedit, în repetate rânduri, și talentul de solist vocal.
Povestiți-ne despre începuturile dvs. muzicale
Începuturile mele muzicale se petrec în orașul Bocșa, România, Județul Caraș-Severin. Când am împlinit vârsta de 6 ani, tatăl meu, Țăranu Traian, care era iubitor de folclor și îl asculta la radio pe Luca Novac, Luța Popovici, Achim Nica, Iosif Cioclodea, Ana Munteanu, Dumitru Fărcaș și alți interpreți cunoscuți la acea vreme, și-a dat seama că am ceva calități muzicale și sportive pentru că aveam o energie foarte mare și nu mai stăteam locului. De ziua mea mi-a cumpărat un acordeon după care m-a dat la un profesor să învăț, în primul rând, să am o preocupare. Astfel, programul activităților mele meu a devenit complet: dimineața mergeam la școală, la ora 15,00 mergeam la fotbal și de la orele 19,00 mergeam o oră la profesorul de acordeon. Totul a fost bine până când la o rugă în comuna Vermes, de unde este tatăl meu, m-am întâlnit cu un unchi, Ion Deda, care cânta la taragot, și l-am rugat să-mi arate cum se cântă la instrumentul de suflat. Am început să prind câte ceva din tainele taragotului și îmi doream ca în viitor să învăț să cânt la taragot, dar tata a spus că pentru taragot nu mai poate să-mi dea bani. Eram o familie mai sărăcuță, tata era tâmplar, iar mama casnică pentru că avea probleme de sănătate.
Povestiți-ne despre perioada în care munceați pentru a cumpăra taragotul, și iată, ați dovedit încă de pe atunci, că atunci când o persoană își dorește cu adevărat ceva, visul său va deveni realitate.
Am rugat-o pe bunica mea să mă ia în vacanță să lucrez alături de ea pe la muncile agricole ca să pot să-mi adun eu bani, iar tata m-a luat vreo trei luni cu el să-l ajut la tâmplărie, așa cât puteam, și așa am început să adun bănuți. Au venit sărbătorile de iarnă unde m-am organizat împreună cu câțiva prieteni de pe stradă și am mers la colindat prin sate, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, ne-am bucurat că după câteva zile de colindat, am făcut bani frumoși, și când am făcut bilanțul, cu ce am adunat din muncile agricole și alături de tata la tâmplărie, aveam bani pentru taragot.
Într-o zi, fără știrea părinților, am plecat cu sora mea la Timișoara, am ajuns la magazinul muzical și am cumpărat taragotul. Au urmat orele de muzică la taragot cu profesorul Iosif Pancu din Bocșa. Între timp, m-am gândit că, dacă vreau să-mi ating visul meu, trebuie să merg la Timișoara la Liceul de Muzică. Șansa și norocul meu a fost că atunci, chiar în anul 1980, s-a înființat o clasă specială cu artiști angajați la Ansamblul „Banatul”, care nu aveau terminat liceul de muzică și dacă nu terminau liceul să ia și bacalaureatul, nu mai puteau fi angajați la Ansamblul „Banatul”. Secție de taragot nu a fost la zi, așa că am dat examen și am intrat din clasa a unsprezecea alături de artiști consacrați. Astfel, eram coleg cu taragotistul Luca Novac, taragotistul Luță Popovici, Ioniță Enea, vioriștii Ilie și Radu Vincu, Șoni Kolompar, Iuliu Dandoți, Adina Apetrei, Aurelian Cristea, Aurelia Roșu și mulți alți artiști.
Pentru a mă înscrie la școală și să mă întrețin singur, m-am angajat la Fabrica „Electro-Timiș” unde am început un curs de 10 luni, să învăț meseria de lăcătuș mecanic, curs pe care l-am terminat cu bine. Am început lucrul în fabrică, stăteam la un cămin, mâncam la cantină și după masă mergeam la școală. Am avut norocul că la Fabrica „Elecro-Timiș” era un ansamblu al sindicatelor cu care am început să colaborez.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 30 octombrie 2021
