Două evenimente foarte importante pentru CPE „Libertatea”

Săptămâna trecută, în sala Centrului Cultural din Vârșeț, s-au desfășurat două evenimente foarte importante pentru minoritatea română, semnarea protocolului de colaborare între Centrul Cultural și CPE „Libertatea” și retrospectiva celor patru numere ale revistei „Lumina” care au apărut în anul 2021.


Directorul Centrului Cultural, Davor Stojković, împreună cu directorul Casei de Presă şi Editură „Libertatea”, Mariana Stratulat, au semnat acest protocol de colaborare între aceste două instituții. Davor Stojković a menţionat că aceste instituții colaborează de mai mulți ani, prin organizarea a diferitelor expoziții și lansări de carte, iar acum această colaborare s-a oficializat. Mariana Stratulat a precizat că CPE „Libertatea” a organizat evenimente culturale comune de mult timp cu Centrul Cultural, iar din această lună și oficial se va desfășura această colaborare. Numitor comun al acestui protocol este Marinel Petrică, președintele consiliului de administrație a CPE „Libertatea”, datorită căruia s-a ajuns la acest protocol.
Al doilea eveniment cultural care s-a desfășurat, este cel legat de revista de literatură, artă și cultură transfrontalieră „Lumina”. La început, directorul Centrului Cultural, Davor Stojković, a salutat pe toți cei prezenți la acest eveniment foarte important pentru minoritatea română, dorind tuturor o seară plăcută. Celor prezenți s-a adresat și prof. dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru Cultură, care a menționat că importanţa revistei ,,Lumina” este incontestabilă pentru românii bănățeni şi că se bucură că a avut ocazia, ca reprezentat al oraşului Vârșeț, să ia parte la acest eveniment. ,,Cele patru numere realizate anul trecut ne dau speranţă că pe viitor se va pune un accent şi mai mare pe această revistă transfrontalieră şi sper să se găsească un exemplar al revistei în casa fiecărui român bănățean.” Cuvântul a fost luat şi de către Daniel Bala, ministru-consilier al Consulatului României la Vârșeț, care a felicitat CPE „Libertatea” pentru semnarea protocolului de colaborare cu Centrul Cultural, spunând că CPE „Libertatea”, anul acesta, va aniversa un triplu jubileu-75 de ani de la publicarea primelor volume în limba română, 75 de ani de la apariția revistei „Lumina” și 50 de ani de la revista „Tinerețea”. Revista „Lumina” este o revistă cu un caracter cu totul special, are un conținut cultural, are o calitate, și de-a lungul anilor în revista „Lumina” s-au afirmat mulți scritori români din Provincia Voivodina, și nu numai.


Mariana Stratulat, directorul CPE „Libertatea”, a scos în evidență că revista „Lumina” a CPE „Libertatea”, este un simbol cultural identitar al culturii române din Voivodina, apare de 75 de ani cu delicata mențiune de a exprima prin imagini, prin cuvinte, valorile artistice românești și universale, și creează legături între popoare și culturi. Sute de numere apărute până acum, și personalitățile care au asigurat existența revistei, s-au bucurat de aprecierea specialiștilor din țara noastră în care trăim și din țara noastră spirituală, România, dar și din toată lumea. Dincolo de profilul exprimat prin literatură, artă și cultură, în general, revista își propune să sublinieze câteva aspecte esențiale care nuanțează rolul ei bine definit, cel de a stabili legături cu alte literaturi și culturi. Tendința de deschidere către alte spații culturale și de comunicare singere cu realitatea artelor, se concentrează pe suținerea fenomenului literaturi româneşti în contextul cultural multietnic al Voivodinei, prin scris.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 19 martie 2022