În sala de sport din Bečej a fost organizat turneul de tenis de masă pentru categoriile cadeți și cadete tinere și juniori și junioare. Acest turneu a fost organizat de către Asociația de Tenis de Masă a Serbiei.
Rezultatele de la acest turneu se vor marca pentru clasament final în categoriile amintite. La acest turneu au participat cei mai buni jucătorii în aceste două categorii. Pe lângă un număr mare de echipe din toată Serbia, au participat și jucătorii de la CTM „Rapid” din Nicolinț la categoria cadeți și cadete tinere: Mihai Dalea, Bataš Veljko și Sara Trifon, Emili Miul. La categoria cadeți tineri, jucătorul Bataš Veljko a fost repartizat în grupa a 14-a cu jucătorii Safranj Oliver și Miletić Andrija. Bataš Veljko i-a învins pe ambii jucători și de pe primul loc în clasament s-a calificat în următoarea fază a competiției.
Rezultatele obținute sunt: Bataš Veljko-Safranj Oliver 3;2 (11:9, 9:11, 7:11, 11:5, 3:11), Bataš Veljko-Miletić Andrej 3:1 (11:8, 9:11, 11:6, 11:7). În faza următoare, Bataš Veljko a jucat cu Sabo Adam pe care l-a învins cu 3:2. Dar, a fost oprit de către jucătorul Jevičić Boris care l-a învins cu 3:1. La această categorie, jucătorul român Mihai Dalea a obținut un rezultat de toată stima, adică a cucerit locul trei. În optimele de finală l-a învins pe Valjan Vlad cu rezultatul de 3:1 (7:11, 8:11, 11:9, 4:11).
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 13 din 30 martie