La cel mai cald anotimp al anului, cu tablouri colorate, miresme îmbietoare, soare care nu face economie de raze și amurguri fabuloase, nu au rămas reticenți nici poeții români. Am cules câteva mărgăritare în versuri, scrise tocmai dintr-o forță creatoare văratică.
V-ați întrebat vreodată cum arată vara în timp ce se furișează în calendar și în zilele noastre? Cu ce se aseamănă? Unul dintre cele mai plastice răspunsuri le-a dat Nichita Stănescu: ,,Deşi este încă seară/simt că mâine vine vara/cu lungi gene de mărar/şi cu ochii de muştar,/cu obrajii de caisă/unduindă a narcisă.//Ca o pasăre măiastră/ea va bate la fereastră,/Eu-i deschid. /Ea intră-n casă,/ tărcată şi pepenoasă” (,,Vara”).
Clasicii, pictori de tablouri în versuri
Atunci când vine, amorțește priveliștile, așa cum scrie George Topârceanu: ,,Linişte. Căldură. Soare./Sălciile plângătoare/Stau în aer, dormitând. /Un vițel în râu s-adapă/Și-o femeie, lângă apă,/Spală rufele cântând.//Și din vale abia vine/Murmur slab, ca de albine,/Somnoros și uniform:/Râul, strălucind în soare,/Ceartă sălciile care/Toate ziulica dorm (…)//Cântec, murmur, adiere/De zefir în frunze piere/Și rămâne doar un glas/Care umple valea-ngustă” (,,Zi de vară”).
Tablouri de vară memorabile găsim la poeții clasici, între care se numără și George Coșbuc. Sugestivă în acest sens este poezia ,,Vara” despre care Garabet Ibrăileanu spunea că este ,,cea mai lirică” și ,,cea mai frumoasă” din toată opera lui Coșbuc. Poezia se deschide cu următorul tablou: ,,Priveam fără de țintă-n sus -/Într-o sălbatică splendoare/Vedeam Ceahlăul la apus,/Departe-n zări albastre dus,/Un uriaș cu fruntea-n soare,/De pază țării noastre pus./Și ca o taină călătoare,/Un nor cu muntele vecin/Plutea-ntr-acest imens senin/Și n-avea aripi să mai zboare/Și tot văzduhul era plin/De cântece ciripitoare”.
La Mihai Eminescu, natura și dragostea sau orice alt sentiment sunt de nedespărțit. Cea mai sugestivă în acest sens, o poezie care descrie un amurg de vară, este ,,Seara pe deal”, știută de toți iubitorii liricii: ,,Sara pe deal buciumul sună cu jale,/Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,/Apele plâng, clar izvorând în fântâne;/ Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.//Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,/Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,/Stelele nasc umezi pe bolta senină,/Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină”(…)
Marina ANCAIȚAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 24 iulie 2021
