Colaborarea dintre Revista de Literatură și Cultură Transfrontalieră „Lumina”, respectiv C.P.E. „Libertatea” din Panciova și Asociația „Prezent” din România, care durează de câteva luni s-a soldat cu semnarea unui Acord de colaborare, pe data de 05.10.2021.
Evenimentul a avut loc în incinta Galeriei Armonii Cromatice din Timișoara la care au participat dna. prof. Steluța Guțiu, președinta Asociației „Prezent” din Timișoara iar din partea C.P.E. ”Libertatea” semnăturile pe Acord au pus Mariana Stratulat, directoarea C.P.E „Libertatea” și Mărioara Sfera, redactor responsabil a revistei „Lumina”.
După cum au declarat părțile implicate, Acordul semnat va facilita continuarea colaborării deja înrădăcinate ală părților amintite, precum și organizarea mai multor acțiuni și proiecte comune în perioada următoare.
Așadar, următorul proiect comun se va desfășura între 22 octombrie și 12 noiembrie la Casa Armatei din Vârșeț, unde (pe data de 22 octombrie la ora 17,00) va avea loc vernisajul expoziției ”Dialoguri cromatice, între Serbia și România”.
V. M.
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 16 octombrie 2021