Întrebarea din titlu mă face să dezbat acest subiect în trei articole, pe care le puteţi citi în următoarele numere ale săptămânalului ,,Libertatea”.
Nu vreau să fiu deloc festivist şi teoretician, pentru că nu cred că aşa trebuie abordat un asemenea subiect în faţa tinerilor. Dacă vi se pare că sunt uneori abrupt: ,,Mea culpa…!”
„Tinerii sunt destrăbălaţi”, „tinerii sunt neascultători”, „tinerii sunt fără frică de Dumnezeu…” – am auzit de multe ori aceste constatări moraliste dar, mă întreb: au avut tinerii condiţiile necesare pentru a înţelege viaţa creştină sau nu? Problema este că tinerii resping nu credinţa în Hristos, aşa cum o mărturiseşte Biserica, ci resping un surogat de credinţă care nu îi convinge. De ce un tânăr care a fost crescut într-o familie cu adevărat creştină – şi nu într-una creştină numai în fotografii (de la botez, de la nuntă sau de la înmormântare) – se poartă cu totul altfel decât un tânăr care a crescut într-o familie păgână, cu părinţi necredincioşi, sau într-una cu părinţi care, deşi credeau în Dumnezeu, nu mergeau la biserică? Pentru că familia este prima care te formează, chiar şi (sau mai ales) din punct de vedere religios. Se pot reproşa multe tinerilor. Dar şi ei sunt în măsură să facă reproşuri… Mie mi-a trezit mare interes cea ce spunea un tânăr. Pe internet, evident!
„… Toţi vorbesc că e bine să fii cinstit, dar toţi fură. Toţi laudă adevărul, dar mint. Cum să ne gândim la întemeierea unei familii, când vedem că familia e atât de şubredă? Vrem dragoste, şi ne dăm seama că familia e un loc în care dragostea este ucisă. Sunt speriaţi preoţii că sunt atâtea divorţuri. Şi ce, e mai bine să stea oamenii împreună fără să se iubească? O relaţie formală, în care nici unul nu e împlinit? Nu ne trebuie aşa ceva. Mai bine lipsă. Rămânem cu poveştile noastre de iubire care, cu toate minusurile lor, nu ajung la coşmarul unei căsătorii. Ce am văzut în familiile noastre? Certuri între părinţi, neînţelegeri… Şi ce educaţie am primit? Numai sfaturi să fim cuminţi, sau ameninţări cu bătaia dacă nu ascultăm. Dar ce modele am avut în părinţii noştri? De ce suntem departe de Dumnezeu? Cine ne-a ajutat să fim aproape? Părinţii noştri nu calcă la biserică nici măcar de Crăciun, poate doar de Paşti, la botezuri, nunţi sau înmormântări.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 1 iulie
