Sunt oameni care impresionează prin felul lor de a fi, dar puțini dintre ei reușesc să se distingă prin performanța profesională. Doru Trifu a făcut-o! Cariera sa bogată e completată de multiple activități, funcții și întâmplări, la care se adaugă și Premiul Anual al Postului de Radio și Televiziune NS, obținut în două rânduri (1985 și 2010), ca cel mai drag premiu, fiind oferit de colegii de breaslă.
Și-a trăit viața cu o intensitate maximă, și acum, apropiindu-se de vârsta de 80 de ani, satisfacția și leacul sufletesc îi sunt nepoții, care îi colorează viața în cele mai frumoase nuanțe, afirmând că cea mai mare realizare a sa este familia.
Sunt născut la maternitatea din Vârșeț, la data de 6 decembrie 1947. Mama mea, Victoria, a sosit cu câteva zile înainte din Bitola (Macedonia), unde tatăl meu, Octavian, și-a îndeplinit serviciul militar, după ce, împreună cu ,,fanfariștii” din Mesici, Coștei și alte sate românești, a participat la luptele de pe frontul din Srem, lupte finale de eliberare a țării. Amândoi erau foarte tineri, tocmai terminaseră școala normală din Lugoj (România), iar războiul i-a împiedicat să lucreze ca ,,dascăli”. Abia în iunie 1948 familia noastră de trei membri a reușit să fie împreună la Alibunar, în casa bunicii mele Ljubița Trifu, ,,doamna croitoreasă”. Aici, mama s-a angajat ca învățătoare, iar tatăl meu a devenit inspector școlar pentru învățământul în limba română din Cercul Alibunar. Erau foarte activi și în viața politică, socială, cultural-artistică, educativă etc.
După ce s-a desființat Cercul Alibunar și după ce eu am terminat clasa întâi, în anul 1955, ne-am mutat la Vârșeț, unde, la secția română a școlii primare, am fost elev încă cinci ani, iar mama mea învățătoare. În această perioadă doar tatăl meu a avansat – a fost numit inspector școlar-șef pentru învățământul în limba română din Cercul Vârșețului, care era mult mai mare și a inclus și două școli medii – Liceul și Școala normală. Părinții mei s-au împrietenit cu toți ziariștii de la CPE ,,Libertatea” au devenit și colaboratori, mai ales la ,,Femeia nouă” ,,Lumina” și, bineînțeles, la foaia noastră ,,Libertatea”, cum se spunea la sat. Chiar și eu, la vârsta de numai 10 ani, am scris primul articol pentru ,,Bucuria copiilor” și îmi amintesc foarte bine de conținutul lui, am descris vacanța de iarnă foarte frumoasă petrecută la bunica mea, Persida Bojin, doamna preoteasă de la Grebenaț.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 6 ianuarie
