Familia Frenț din Sremska Kamenica este o familie armonioasă. Este vorba de o familie mixtă, Cristian este român, iar soția lui, Marina, este sârboaică. Ei au doi copii, pe Filip și Sofia, care în prezent merg la grădiniță.
Cristian Frenț a crescut la Sremska Kamenica, dar părinții lui sunt din Uzdin. Este născut în anul 1982. Ambii părinți, Adam și Violeta Frenț, sunt români. Școala elementară a terminat-o la Novi Sad, este vorba de Școala Elementară „Jovan Popović”. A terminat Școala Medie de Agricultură din Futog, după care s-a înscris la Facultatea de Economie din Novi Sad. El spune că studiile au fost grele, dar că au fost foarte interesante. Și tatăl lui este economist, astfel că a fost normal ca și el să urmeze același domeniu. Acum, după mai mulți ani, consideră că a ales bine.
În copilărie a petrecut mult timp la Uzdin, împreună cu cei doi frați, Emi și Gabi Frenț și cu bunica. Acolo a învățat limba română. Cristian ne spune că au fost copii plini de energie, astfel că fiecare zi a fost foarte interesantă și pentru ei ca și copii și pentru persoanele care au avut grijă de ei. La Uzdin cunoaște multă lume și este prieten și astăzi cu ei. Îi place să vâneze chiar la Uzdin, cu prietenii din copilărie. Spune că aceștia îi sunt prieteni pentru toată viața. În acest sat merge o dată pe săptămână.
După ce a terminat facultatea, tatăl lui împreună cu el și încă un frate, au deschis firma lor și au început să se ocupe cu distribuirea echipamentului medical. Firma se numește ATB Pharma, și în prezent se ocupă cu importul medicamentelor fabricii românești Antibiotice. Inițiativa pentru deschiderea acestei firme a pornit de la tatăl lui Cristian, care 40 de ani s-a ocupat cu aceasta și a fost director al unei mari fabrici slovene de medicamente. După ce a ieșit în pensie s-a gândit ce ar putea să facă împreună cu copiii, și au ajuns la această idee, în anul 2007. „Pentru că suntem români am dorit să colaborăm cu românii. Pentru această firmă a fost nevoie de un capital mare pentru început, dar ne-a ajutat fabrica Antibiotice. Noi am primit franciză pentru Balcani, dar în prezent lucrăm doar în Serbia”, ne-a spus Cristian.
Cristian și Marina s-au cunoscut în anul 2009. Împreună au doi copii minunați și spun că până acum nu s-au certat.
„La ea îmi place totul, din această cauză am și ales-o”, ne spune Cristian.
Cei doi s-au căsătorit în anul 2016. În anul 2017, s-a născut Filip, iar în 2018, Sofia. Copiii sunt excelenți, foarte energici și inteligenți. Îi interesează tot. Le place să petreacă timpul la telefon, dar părinții se străduiesc să le dea telefonul cât mai puțin și să îi trimită afară să se joace și să petreacă timpul cât mai mult în natură. Copiii merg la grădiniță și la ore de limba engleză.
Cristian spune că are puțin timp liber din cauza serviciului, dar când îl are, îl petrece cu familia, sau când este sezonul de vânătoare merge cu prietenii la vânat. El ne mărturisește că îi place să navigheze, astfel că vara se duce cu familia pe Dunăre, la plimbări cu o barcă mică.
L-am întrebat pe Cristian ce înseamnă pentru el familia, iar el mi-a răspuns că aceasta înseamnă iubire.
Filip ne spune că la grădiniță are mulți prieteni, iar cei mai buni dintre ei sunt Gavrilo și Dušan. Cel mai mult le place să se joace cu arme. La fel, îi place să se joace cu cuburile lego, iar cu sora îi place să alerge.
Sofiei îi place cel mai mult să se joace cu prietenele ei, dar și cu păpuși Barbie sau alte păpuși, iar cu fratele de-a v-ați ascunselea. La engleză îi place foarte mult, iar ca să ne demonstreze cunoștințele ei, ni s-a prezentat în limba engleză.
Danijela Bakić Scumpia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 9 aprilie 2022