Nimic nu e mai important decât să ai alături o familie care să te susțină, în care predomină armonie și încredere deplină. Familia Mitrović, din care fac parte Rodica, născută Panciovan, soțul ei, Andrija, și fiul lor, Đorđe, este o familie deosebită în care muzica și-a spus cuvântul. Dacă mai adăugăm că pasiunile le comune sunt: relaxarea, impulsul vieții, motivația și muzica, atunci această familie, suntem convinși, merită să fie prezentată pe paginile săptămânalului ,,Libertatea”.
Trăiesc momente plăcute în compania muzicii
Rodica Mitrović s-a născut pe data de 16 ianuarie 1985 la Vârșeț. A terminat Şcoala Elementară din Coștei, iar Şcoala Medie de Economie la Vârșeț. A absolvit Facultatea de Economie din Belgrad şi este angajată la o firmă austriacă din domeniul finanțelor – SRL ,,Teko Mining” din Belgrad.
– Am îndrăgit muzica populară la vârsta de 11 ani, când m-am prezentat la o manifestare culturală. În anul 1998 am cucerit premiul I la Torac, la Festivalul de Folclor al Copiilor. În anul 2003 am cucerit premiul I la Marele Festival de la Sân-Mihai, iar în anul 2012 la Torac am obținut din nou premiul I la Marele Festival. Toracul are un loc deosebit în inima mea. Am foarte mulți prieteni acolo și admiratori. Un moment specific în viața mea a fost participarea mea la Marele Festival organizat în anul 2011 la Coștei. Eram gravidă și foarte emoționată când am evoluat pe scenă, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu am reușit să mă prezint în fața spectatorilor, care m-au încurajat cu multe aplauze. Am evoluat în anul 2016 la Festivalul de Romanțe și Cântece de Pahar, organizat la Zrenianin, care era cea mai reușită apariție a mea. Eram foarte mulțumită, iar când este vorba de interpretare, îmi dau silința să fiu mulțumită eu însămi și apoi spectatorii.
Când este vorba de premii, cel mai drag premiu mi-a fost acordat la Festivalul de Muzică al Copiilor de la Torac. Îmi amintesc de o anecdotă care s-a întâmplat la Marele Festival de la Sân-Mihai, din anul 2003. Eram în public și așteptam cu nerăbdare decernarea premiilor. Când s-a dat publicităţii decernarea premiilor la soliștii vocali, inima mea a început nebunește să-mi bată. Când au spus premiul II, eu am tresărit și am spus persoanei de lângă mine: ,,Premiul I este al meu”. Așa s-a întâmplat, spre fericirea mea. Așa era și la Marele Festival de la Torac, organizat în anul 2012, unde mi-a fost acordat premiul I pentru interpretare. Publicul m-a ascultat cu atenție, iar aplauzele torăcenilor mi-au rămas în amintire frumoasă. Un coleg sârb din orchestra de muzică populară mi-a spus: ,,Eu sunt îndrăgostit de modul cum intepretezi cântecele tale, deşi sunt cineva care nu înțelege ceea ce cânți, dar totuși trăiesc muzica prin cântecul tău. Este un lucru fenomenal!”.
Muzica mi-a rămas o pasiune dragă, dar în ultimul timp nu am atâta timp să mă ocup de ea. Vin și alte generații, ceea ce este un lucru normal. Totuși și în ziua de astăzi, după atâția ani, mă copleșesc emoțiile când urc pe scenă. Când aud orchestra, inima îmi tresare. În ultimul timp, romanțele le prefer în mod aparte. Particip cu mare plăcere la concertele de romanțe, de câțiva ani la rând. Muzica mi-a rămas adânc întipărită în suflet. Mereu voi continua să cânt măcar pentru sufletul meu și al celor dragi din jurul meu. Eu cred că pasiunea legată de muzică o să mă țină până sunt vie. Există zile în care nu cânt deloc, dar în continuu ascult muzică. Ascult muzică de toate genurile, fiindcă trăiesc prin ea. Îmi place foarte mult să merg la concerte. Nu pot să îmi imaginez viața fără muzică.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 9 ianuarie 2021
