Familia și prietenii înainte de toate

Scriitoarea pancioveană, Nada Malek (n. 1950), a debutat editorial destul de târziu. Vocația sa de scriitoare a descoperit-o în momentul când s-a încumetat să pună pe hârtie toate cele adunate o viață întreagă. În perioada când copiii erau mari, când fiica Ivana a publicat deja două volume de poezii la Editura ,,Libertatea”, s-a lăsat tentată de scris și atunci apare și primul său volum ,,Emilijin spomenar”.

Acest lucru s-a petrecut în anul 2001. Era fericită că a reușit să pună între două coperte povești din amintiri, despre colegii din generația ei. Pe hârtie a povestit pățaniile ei, și-a descris sentimentele sale în variate situații, de la cele fericite, până la cele mai puțin fericite.
Scrise pe un limbaj mai simplu, accesibil oricărui cititor, dar cu multă căldură și repovestite în așa fel încât, fiecare se poate identifica cu protagonista, cartea repede a pătruns în inimile cititorilor, fiind premiată de ziarul din Nikšić, la care dânsa a concurat la concurs și i-a fost publicată în ziar ,,Povestea obișnuită” din cartea respectivă. Succesul primei cărți a determinat-o să continue să scrie, fiind încurajată și de prieteni, dar și de alți scriitori care au apreciat pozitiv textele ei.


În următorii ani a publicat și alte titluri: „Emilijine obične priče” (2002), „Emilijine odabrane priče” (2003), „Neobično obične priče” (2006), „Ivan Zlatoprsti” (2011), „Iz dnevnika Malekove” (2015) și „Koraci”(2020).
În primele cărți a descris povești din viața ei, iar apoi a intervievat prietenii și cunoscuții, oferind cititorilor o serie de interviuri interesante, segmente din destinele oamenilor aparent obișnuiți, dar neobișnuiți, fiecare specific într-un fel anume. Din poveștile Nadei Malek o cunoaștem pe ea din băncile școlii, amintiri despre mămica ei (,,Majka”) – una dintre cele mai citite povestiri, pe fiica Ivana când era mică, (,,Devojčica u skafanderu”), pe fiul Ivan (,,Susret” i ,,Odvajanje”), apoi pe soțul Zlatko, care îi este mereu alături, dar și prietenii și cunoscuții ei, și-au aflat spații binemeritate în cărțile publicate.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 6 noiembrie 2021