În această săptămână îl prezentăm pe César Correa în vârstă 30 de ani din Colombia, de profesie psiholog. Iubește natura, trăiește înconjurat cu diverse plante și animale de companie pe care le iubește nespus de mult, cum ar fi: câini, pisici, papagali, păuni, rațe și un mini pig (porc în miniatură). Pentru el, fiecare zi este o provocare ce trebuie bine gestionată.
Să-i ascultăm povestea: Să zicem că gustul meu pentru plante a apărut, mai mult sau mai puțin, din momentul când am intrat în adolescență. Primele plante, le-am achiziționat, la aproximativ 20 de ani. Au fost niște bromelii foarte frumoase gigantice și câțiva ani mai târziu, niște bonsai. După aceea, am început să adun în colecția mea o mulțime de diferite plante.
Dar, definitiv, ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc complet de plante a fost momentul în care deja mi-am împărtășit experiența pe canalul meu de YouTube, César Correa- Amantes de las Plantas, în traducere este numele canalului iubitorilor de plante. Într-un moment, o criză existențială în care nu mă simțeam bine emoțional, am început să cumpăr tot mai multe plante.
Acesta a fost momentul determinant pentru că am început să fac videoclipuri pe Youtube, unde vorbesc despre îngrijirea plantelor pe care le cultiv, prezint multe grădini frumoase din țara unde trăiesc și asta mi-a schimbat complet viața pentru că acum, plantele nu numai că m-au făcut să mă îndrăgostesc de ele, ci au devenit întreaga mea viață.
Nu știu exact câte specii de plante am dar, în colecția mea sunt multe. Am filodendroni, anthuriumi, spatiphyllum, aglaonema și multe altele. Aici, în Columbia nu sunt anotimpuri marcate, nici iarna și nici vara, așa că pe tot parcursul anului îngrijirea plantelor este, practic, aceleași. Uneori este foarte cald, dar nu este ceva cu care nu te poți descurca.
Sfatul meu, pe care îl pot da începătorilor este să aibă răbdare, să nu renunțe, că uneori poate părea dificil să îngrijești o plantă, dar pe măsura ce obții experiență, plantele încep să vă comunice, cum s-ar zice, începeți să învățați limbajul plantelor. Când au și când nu au nevoie de apă, de asemenea de îngrășământ sau să schimba locația.
Așa că, cel mai important sfat pe care îl pot da oamenilor este să aibă multă răbdare pentru a îngriji plante și, mai presus de toate, să nu caute plante ușor de întreținut, ci să caute mai multe informații și să cunoască nevoile fiecărei plantă în parte. Pentru că nu există o plantă ușor de întreținut, toate au nevoie de angajament și responsabilitate pentru că sunt și ele ființe vii.
Denis STRATULAT
integral îl puteți citi în numărul 40 din 1 octombrie