Săptămâna trecută, la Torda a avut loc manifestarea gastronomică şi etnologică „Festivalul porumbului”, ajunsă la ediția a XIII-a. Prin astfel de manifestări se păstrează obiceiurile şi cultura etniilor din Voivodina. Respectând măsurile adoptate de guvern, cu privire la virusul COVID-19 și situația generală, organizatorii au decis să organizeze acest eveniment deja tradițional, pentru care au primit acordul autorităților comunale.
În cadrul festivalului, echipele au concurat în două categorii, și anume culegerea manuală a porumbului și gătirea mâncărurilor tradiționale. Evenimentul a fost deschis de Hajnal Jenő, președintele Consiliului Național al Minorități Naționale Maghiare, care a subliniat importanța acestui eveniment în păstrarea culturii, tradiției și a unei conviețuiri cu respect reciproc a popoarelor din această comună.
A avut loc și o expoziție de mașini agricole și un program cultural foarte bogat. Din păcate, echipele din localitățile înfrățite din Ungaria și România, nu au putut participa la eveniment. Deci, șase echipe au concurat la culegerea manuală a porumbului, iar în concursul gastronomic s-a gătit mâncare tradițională (tocană de pui, gulaș, fasole, sarmale ). Pentru prima dată, pompierii voluntari din Torda au prezentat un exercițiu cu spumă, care i-a încântat pe cei mai tineri vizitatori. Muzicienii din Novi Itebej s-au ocupat și anul acesta de buna dispoziție a concurenților și a oaspeților.
Scopul principal al acestui eveniment este de a arăta și păstra tradiția culegerii manuale a porumbului, care a fost una dintre cele mai importante preocupări în viața oamenilor din mediul rural, dar și de a transmite aceleași obiceiuri generațiilor mai tinere.
F. RAŞA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 2 octombrie 2021