Cu aceeași inspirație și aceeași devotament celebrul nostru regizor Iulian Ursulescu (n. 1959) se dedică paralel teatrului și cinematografiei, dar și reportajelor pentru RTV. Și nici succesele nu lipsesc, având în răboj realizări cu cei mai însemnați actori și dramaturgi ai momentului, dar și numeroase premii și recunoștințe pentru regie. Din 1985 este angajat la Televiziunea Novi Sad ca regizor unde a realizat reportaje, video-clipuri, scenete umoristice, transmisiuni în direct, filme documentare,… Pentru reportaje a fost premiat de 13 ori în Serbia, România, Republica Moldova și în Ucraina. A regizat filmul TV ,,Omul din casa pustie” de Ioţa Vinca şi Todor Creţu. A fost regizor secund la turnarea primului şi unicului film românesc de lung metraj în Iugoslavia ,,Tinereţe frântă” în regia Mariei Marici, film care a primit Arena Specială de Aur la ultimul Festival de film Iugoslav de la Pola pentru omogenitatea expresiei cinematografice.
Din biografia sa evidențiază cele 29 de spectacole în română și sârbă, montate în teatrele din țară și din România, dintre care cel mai longeviv a fost ,,Gunoierul” de Mimi Brănescu, montat la Reșița și jucat de 127 de ori.
Unii dintre amatorii culturali afirmă că perioada de criză este una de redescoperire și că, în ciuda dificultăţilor financiare, creativitatea poate rezulta din vulnerabilitate. Au dreptate sau nu?
Ne afăm într-o criză mondială cumplită. Ne confruntăm cu o criză morală acută în spațiul nostru balcanic și mai ales în spațiul nostru în care am fost predestinați să trăim. Nu trăim, încercăm să supraviețuim. Mă zbat să-mi păstrez integritatea sufletească și nivelul înalt de profesionalism pe care mi l-am impus, dar este greu, foarte greu. Da, da, am devenit mult mai vulnerabil decât am fost, dar imaginația nu-mi lipsește. Dovadă: am două proiecte noi pentru programul în limba română al RTV. Este vorba de serialul ,,Fragmentarium românesc”. Am realizat trei episoade. Acest serial prezintă fragmente din autori clasici și contemporani români. Primul a fost ,,Despre bunătatea sufletească” de Nicolae Steinhardt. Al doilea vorbește ,,Despre Lacrimi și sfinți” de Emil Cioran, iar al treilea ,,Despre nebună poftă de viață pe timp de pandemie”, fragment din cea mai nouă piesă a lui Mircea M. Ionescu –,,Finis Corona (virus) opus”. În curând (în dependență de situația cu coronavirusul) vom începe filmările pentru un serial nou: ,,Un poet, o poezie pentru copii”, coautoarea fidelă fiind Ana Niculina Ursulescu. Mai bine de patru ani cuplul Ursulescu a realizat 48 de episoade în care a prezentat 13 poeți din România și 35 de poeți din Banatul sârbesc. De fapt, cele 35 de poezii alese din literatura scrisă la noi este o antologie video, subiectivă, ca toate antologiile, mai ales că noi ne-am ghidat și după faptul cât de inspirative au fost versurile pentru regizor la transpunerea în limbaj audiovizual. Serialul a fost premiat ca cel mai bun program cultural la Festivalul Internațional de Filme TV de la Târgu Mureș.
Ați colaborat cu mai multe trupe de teatru din Banatul sârbesc. Cum vi se par actorii din prezent faţă de cei din perioada în care v-aţi început cariera de regizor? Mai e vie acea împlinire artistică?
Una este montarea spectacolelor la scenele profesioniste și cu totul altceva montarea spectacolelor la trupele de amatori. La Reșița am montat ,,Paradoxul” de Nebojša Romčević și ,,Gunoierul” de Mimi Brănescu (127 de reprezentații s-au jucat și la Viena, Vârșeț, Novi Sad… Prezența lor la Novi Sad a fost bine-venită pentru că acest spectacol a fost filmat de RTV și transmis în programul românesc.) ,,Gunoierul” este cel mai longeviv spectacol și una dintre cele mai reușite realizări cu care mă mândresc. Sincer, am uitat toate chinurile ,,facerii” acestui spectacol.
La Vârșeț am montat primul spectacol profesionist la Scena Românească: ,,Teatru descompus sau Omul ladă-de-gunoi” de Matei Vișniec. Am avut plăcerea să fie prezentat și la Festivalul de Teatru Românesc la Timișoara și la Festivalul Internațional de Teatru de la Lugoj, unde a obținut locul doi, fapt despre care nu s-a prea scris. Am avut condiții de lucru ideale și o distribuție așa cum mi-am dorit-o: Silvia Pincu a venit din Germania, de la Teatrul ,,Pralipe”, Cătălin Ursu de la Teatru Național din Timișoara și nu mai puțin valoroșii actori: Ion Secheșan, Mircea Omoran, Monica Boldovină, Ionel Cugia și Florina Petroi. Scenografia totalmente deșuchiată în spiritul textului lui Vișniec a fost semnată de Adrian Sandu, iar costumele le-a realizat Mărioara Sandu. Muzica a fost compusă special de către compozitorul Ionel Petroi, care, până a trăit la Paris, a semnat muzica la mai multe filme franceze. Azi trăiește și lucrează la New York. Mișcarea scenică a fost semnată de Ivica Klemenc, profesor universitar. Am spus ,,condiții ideale” pentru că bugetul alocat din partea provinciei a fost mare. Ceea ce a urmat a fost o decădere vertiginoasă în privința susținerii financiare din partea provinciei. De ce? Putem doar să presupunem!? Măcar că eu intuiesc ceva, dar nu aș spune cu voce tare.
Pe Matei Vișniec l-am cunoscut după mulți ani la Reșița, la Festivalul de Teatru, când ne-a acordat un interviu în exclusivitate, transmis pe posturile RTV. Matei Vișniec este cel mai jucat dramaturg în lume. Când l-am întâlnit la Reșița, mi-am dat seama de un lucru: cu artiștii mari comunici foarte ușor. Nu sunt orgolioși, nici infatuați, nici tupeiști și nici obraznici. Nu există o plăcere mai mare decât a dialoga cu astfel de oameni. Spre fericirea mea, am avut ocazia să cunosc foarte mulți oameni deosebiți cu care am stat de vorbă.
După mai mulți ani am montat la Scena Românească din Vârșeț spectacolul ,,Animalul, acest om ciudat” de Mircea M. Ionescu, acesta fiind premieră mondială. La premieră a fost prezent și autorul. Pentru mine – emoții mari. La Festivalul Internațional de Teatru de la Pitești, spectacolul a câștigat premiu ca cel mai bun spectacol din Balcani. Vreau să divulg un detaliu pentru mine ieșit din comun: mai întâi am avut o vizionare internă cu angajații teatrului și a urmat premiera. După premieră a venit la mine garderobiera teatrului care este sârboaică și mi-a spus că a fost așa de mișcată încât a plâns la ambele reprezentații. Când auzi așa ceva, te bucuri pentru că oamenii angajați în teatru se lasă mai greu impresionați de ceea ce se întâmplă pe scenă, ei având posibilitatea să vadă foarte multe specatacole.
Interviu realizat de
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 25 decembrie 2021– 1 ianuarie 2022
