„Scrieți-ne! Citiți-ne! Păstrați vie limba și tradiția și legătura cu noi, cei de dincoace de această apă ce trece prin sufletul nostru, separându-ne! Sunt vremuri grele, de restriște și boală și nu ne putem întâlni așa cum ar fi firesc între frații de sânge și litere, dar avem internetul! Haideți să facem din el un mijloc de a ne cunoaște mai bine și ca oameni și ca scriitori”!
Gabriela Mimi Boroianu, s-a născut într-o zi de 13, în iunie, vara anului 1967, în frumosul oraș dunărean Drobeta-Turnu Severin. Oraș pe care nu l-a părăsit niciodată. Aici a absolvit liceul și și-a întemeiat familia. Despre ea ne spune că este soție, mamă, bunică, un om simplu, deschis, săritor și prietenos, care în timpul liber cochetează cu ideea de a scrie.
Despre pasiunea pentru scris ne spune următoarele: „Pasiunea pentru scris cred că a fost mereu acolo, în sufletul meu, chiar dacă în stare latentă, așteptând un moment prielnic să erupă. Scriam mereu pe bilețele pe care le ascundeam prin buzunare, dar fără să mă iau în serios. Noroc cu rețeaua de socializare Facebook. Am descoperit că mai sunt și alții, pasionați ca mine, și am prins curaj să arăt lumii încercările mele timide. Asta se întâmpla în vara anului 2013, an în care am și debutat, de altfel, în antologia „Cioburi de vise”, a cărei lansare a avut loc la Timișoara într-o zi de 15 decembrie.” Despre cărțile sale, dar și despre talentul său, doamna Gabriela ne mărturisește; „Nu cred că talentul se moștenește! Talentul este un har pe care îl ai sau nu. Nu se învață. Dar, da, prin învățare îl poți ridica la nivel de artă. Prima mea carte am câștigat-o pe un site de literatură, la un concurs de poezie. A fost atât de mare surpriza, nu doar pentru că nu mă așteptam să câștig, ci și pentru faptul că, fiind convinsă că nu o să câștig, nici nu am citit tot anunțul! Am citit doar atât cât să știu ce să fac să intru în concurs… Habar nu am avut că premiul consta în publicarea unui volum.
Asta se întâmpla la scurt timp după debutul în antologie, în primăvara lui 2014, iar volumul s-a numit „Cântând iubirea”. Au urmat la scurt timp volumele: „Balada iubirii”- o baladă în versuri îmbrăcată într-o poveste, apoi „Jurnalul unei muze”, „Efemeride” și „Nostalgiile cuvintelor”, ultimele două volume fiind în vers liber. Chiar dacă nu am mai publicat un volum propriu în ultimul timp, ultimul volum fiind publicat în 2018, am continuat să scriu și să public în diverse reviste și antologii, de altfel am în pregătire mai multe volume de versuri (în vers alb și vers clasic), un volum de proză scurtă și de asemenea lucrez la un roman. Dar eu cred că fiecare lucru se întâmplă atunci când îi este hărăzit să se întâmple.”
De unde se inspiră atunci când scrie, ne spune că din viața de zi cu zi. Fiind un suflet sensibil și empatic absoarbe cumva trăirile celorlalți și când intensitatea lor atinge un punct culminant ceva se declanșează și se naște poezia. La fel se întâmplă când întâlnește frumosul sau când simte nevoia să se revolte.
Despre ce scrie în general și care îi sunt temele preferate aflăm chiar de la ea: „Tema preferată este și va fi mereu iubirea, pentru că noi toți suntem iubire, suntem ceea ce dăruim. Dar nu am scris doar despre iubire, ci despre tot ce se trăiește atunci când o întâlnești, când o pierzi sau când îți este furată. O altă temă preferată este moartea cu tot ceea ce se trăiește în aproprierea ei. Fie din partea celor care pleacă, fie din partea celor care rămân. Am scris despre țară și ofurile ei, despre neputințele și dorințele noastre. Am scris despre tot ce am simțit nevoia să scriu, despre tot ceea ce am avut de spus.”
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 10 aprilie 2021
