Am cântat în Banatul sârbesc în spectacole sau la petreceri. La frumoasa nuntă a poetului Petru Cârdu. Am avut spectacole și în afara comunității românilor, la Casa de cultură „Vuk Karađić” și la Sava Centar din Belgrad… îmi amintesc o întâlnire de excepție la Kalemegdan cu Tozovac. Mă aflam în turneu cu Ion Dolănescu și Tiberiu Ceia. Eu eram foarte tânără, la începuturile mele, dânșii erau mari cântăreți și, Tozovac, a venit să îi întâlnească și a cântat în aceea seară cu noi. Firește, m-a cunoscut și pe mine și a fost foarte drăguț. Eram abia la începutul drumului artistic.
Am mulți prieteni în Banat și multe amintiri dragi din turnee, oameni pe care i-am cunoscut și cărora le port mult respect. Cred că lumea Banatului este încă lumea din filmul ,,Tinerețe frântă”.
„Lia Lungu, artistă profesionistă, a fost solistă vocală a Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara și cântăreață în corul Operei Naționale din Timișoara. Pe lângă cariera artistică, din țară și din străinătate, Lia Lungu a fost și ziaristă a presei româno-americane”, se precizează pe site-ul amazon.com.
Care dintre acestea vă caracterizează cel mai mult?
Sunt amprenta fiecărei dintre aceste specificării date, devenite profesie, și a multor alte experiențe, care mi-au marcat viața personală și artistică.
V-ați implicat în acțiuni umanitare, prin concerte donate copiilor orfani sau celor cu afecțiuni de leucemie, precum și nenumărate concerte în beneficiul comunității româno-americane, pentru conservarea sau construirea lăcașurilor de cult ortodox pe teritoriul Americii. Felicitări!
Este adevărat faptul că cel care nu are, știe să ajute pe ceilalți? Ce înseamnă divinitatea pentru d-voastră?
Fără îndoială, noi pământenii, suntem ,,scânteie divină”. Privind de la distanța anilor, concepțiile noastre de viață se schimbă, așa după cum ne schimbăm fizic. Întocmai evoluăm și în raportarea noastră la Dumnezeu. Eu am crescut într-o permanentă legatură cu divinitatea. Părinții, bunicii mei, lumea satelor, oamenii între care am crescut, erau credincioși în sensul cel mai pur: nu ieșeau din casă sau din curte, fără să își facă cruce. Bunica mea din Țara Hațegului, de unde este mama mea și unde eu m-am născut, era meșteră de modele pentru covoare, procovițe sau macaturi, cum se numesc în diferite zone. Veneau la dânsa din toate satele din împrejur, să le creeze modele. Îmi amintesc cum, înainte de a se așeza, ,,scris covorul”, (pentru că mai întâi îl scria pe hârtie, cu felurite semne reprezentând modelul) – se spăla din nou pe mâini, pe față și pe piept. Apoi se așeza în genunchi pentru rugăciune, rugăciune pe care o murmura și din care prindeam cuvinte despre – minte luminată, ceața ochilor spălată, gândul, mâna și ţăruza, Maica Domnului să le mâne… Trebuia să fii tare cuminte ca să poți sta cu ea în camera unde era războiul de țesut și unde se făcea această rugăciune. Abia apoi începea desenul și țesutul unui mic covoraș, care reprezenta întregul model. Când modelul era terminat și femeile veneau să și le ia, aduceau tot felul de produse: miere, ouă, o pasăre de curte vie, vin sau țuică, poame, grâu sau făină, toate acestea constituind plata. Și, toate acestea se întâmplau în decada anilor ‚60.
,,În presa româno-americană, a publicat în cei 15 ani de activitate jurnalistică, sute de articole despre cultura românească, interviuri cu personalități culturale și politice, cu preşedinți de stat, dar și despre problemele oamenilor obișnuiți. A făcut parte din grupul de ziariști acreditați la Casa Albă cu prilejul întâlnirilor la nivel înalt”, se observă pe site-ul amazon.com.
Care sunt personalitățile cu care ați făcut interviu? Ce ati învățat din cariera de jurnalist?
În America, mi-am valorificat un talent, pe care colegii mei de liceu mi-l prevăzuseră (pe lângă cel artistic) anume, cel al scrisului. Astfel, am început să public articole în presa româno- americană. Am lucrat pentru două ziare : MERIDIANUL ROMÂNESC – MICRO MAGAZIN și ZIUA USA. Aș dori să extind răspunsul, nerezumându-l numai la cele câteva personalități politice sau culturale, cărora le-am luat interviu în timpul cât am lucrat în presa româno-americană și, în acest fel, pot dezvălui întâlniri cu diverse personalități încă de la începutul carierei mele artistice.
Pe parcursul profesiei mele, am întâlnit nenumărate personalităţi, atât româneşti, cât şi străine. Cu mulţi dintre aceştia am continuat relaţiile de-a lungul anilor. Aş putea enumăra pe: preşedintele american Richard Nixon, în fața căruia am cântat exact la revenirea mea în țară, când președintele american a vizitat România, preşedintele Cubei, Fidel Castro Ruz, l-am întâlnit în turneul din Cuba, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Kofi Anan, primarul statului New York, Rudolf Giuliani, fostul ambasador al Braziliei la Bucureşti, José Jerónimo Moscardo De Souza, în prezența cărora am cântat în diferite spectacole. Dintre oamenii politici cărora le-am luat intetviuri, amintesc pe președinții: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, precum și multora dintre artiștii români, veniți să cânte în comunitățile româno-americane. Am avut, de asemenea, onoarea să cânt pe prestigioasa scenă din Central Park din New York, cu Yoko Ono şi cu fiul acesteia și al lui John Lenon, Sean Lenon. Aş mai menţiona o personalitate culturală românească, venită la New York la un spectacol de-al meu, şi care a ţinut neapărat să mă întâlnească, să mă felicite şi să facem fotografii. Un nume drag mie… regretatul gânditor Octavian Paler! La fel de drag mi-a fost şi îmi este baschetbalistul NBA, Ghiţă Mureşan, un om şi un prieten minunat, stabilit şi el în America.
Adriana PETROI
integral îl puteți citi în numărul 35 din 27 august
