În fiecare an, pe data de 26 octombrie, se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, atunci când comunitatea românească din Sărcia sărbătorește hramul bisericii parohiale. Ca în fiecare an, şi anul acesta, credincioşii ortodocşi din localitate au organizat o serie de manifestări religioase închinate acestui eveniment deosebit din viaţa parohiei. Sărbătoarea hramului s-a bucurat și de prezența președintelui Consiliului Național al Minorității Naţionale Române, Daniel Magdu, consulului general al României la Vârșeț, Gheorghe Dinu, ministrului-consilier la Consulatul României de la Varșeț, Daniel Bala și directorului CPE ,,Libertatea”, Mariana Stratulat.
De prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, totodată și hramul bisericii din Sărcia, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost susținută de către un sobor de preoți, printre care și Preotul Petru Berbentia din România. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul ,,Armonia” din Săcălaz, România, dirijor Anca Țuțu. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preotul Petru Berbentia, a vorbit despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, precum şi despre exemplul său de luptă şi jertfă pentru Hristos. Părintele Iconom Stavrofor Cristian Popi, paroh la Toracu Mare și administrator la Sărcia, a adresat mulțumiri celor prezenți: ,,Ne bucurăm că suntem cu toții astăzi la biserica din Sărcia, unde a avut loc hramul sfintei noastre biserici, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie”.
După obicei, la Sărcia, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, se alege un nou naș, dacă anul trecut a fost ales Pavel Popovici, care și-a îndeplinit cu onestitate și cu multă dărurire de sine această funcție onorabilă, anul acesta noul naș al bisericii este Marian Moise Miloș.
Adriana PETROI
integral îl puteți citi în numărul 45 din 5 noiembrie