HRISTOS A ÎNVIAT!

Pentru că salutul pascal „Hristos a înviat!”, rostit timp de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţarea Domnului, nu este doar un salut, sau niște simple vorbe, ci o mărturisire de credinţă și nădejdea noastră că Învierea există, vă propun să aflăm câte ceva despre Marele Praznic al ÎNVIERII DOMNULUI.

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, o minune care s-a petrecut acum aproape două mii de ani, un eveniment ce ne fascinează în continuare, o bucurie care se repetă în fiecare an.
Naşterea şi Învierea Domnului reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre şi nu poţi înţelege doar cu raţiunea şi nu ai cum să cuprinzi în cuvinte minunea, pentru că e mai presus de înţelegerea noastră limitată. Bucuria însă O TRĂIM!
Numeroşii creştini care sunt prezenţi şi participă efectiv la acest praznic al bucuriei şi al împăcării, ne demonstrează tăria credinţei într-o societate pândită tot mai mult de pericolul desacralizării. Iar LUMINA ÎNVIERII, purtată pe străzi şi dusă acasă, luminează nu numai noaptea Învierii ci şi inimile şi familiile celor ce o poartă cu nădejdea primirii ajutorului Mântuitorului Înviat.
Strict etimologic, numele praznicului vine din limba ebraică, de la cuvântul „pesah”, care defineşte momentul trecerii prin Marea Roşie a evreilor conduşi de Moise, la fuga din robia egipteană. În sens stric creştin înseamnă trecerea Mântuitorului de la moarte la viaţă.
Sărbătorirea Învierii Domnului nu constă într-un simplu ritual liturgic, nu e un mit sau un spectacol, ci este o realitate trăită de Iisus Hristos, văzută, mărturisită, constată chiar şi senzorial de Sfântul Apostol Toma şi afirmată de mulţi alţi martori.
Învierea Domnului a fost proorocită încă din Legea Veche. Mărturie stau cele scrise de prooroci:
„Că nu va lăsa sufletul meu în iad, nici nu va da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea.” (Psalm 15, 10)
„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30, 18)
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.” (Iov 19, 25)

Pr. Petru BERBENTIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17-18 din 23 aprilie – 30 aprilie 2022