Hristos S-a Înalțat

Pe data de 13 iunie a.c. Preasfințitul Părinte Daniil a vizitat Biserica Ortodoxă Română din Sân Ianeș ,,Iubiți credincioși și credincioase Hristos S-a Înalțat!

Astăzi este un îndemn canonic pentru mine să vin în vizită Arhierească la Sfânta Biserică Ortodoxă Română cu Hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Sân Ianeș, pentru că nu am mai fost de mulți ani în mijlocul D-Voastră. În Sfânta Evanghelie a Duminicii de astăzi L-am auzit pe Mântuitorul Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu Întrupat rostind rugăciunea Arhierească după Cina cea de Taină în care se roagă la Dumnezeu Tatăl pentru Sine, pentru Sfinții Apostoli și pentru toți cei ce vor crede Întru El”. În continuarea predicii Preasfințitul Părinte Daniil a predicat despre Sfântul Proroc Elisei: ,,I-a poruncit Dumnezeu lui Ilie să se ducă și să-l ungă proroc în locul său pe Elisei. Și ducându-se Sfântul Ilie, a găsit pe Elisei arând și, punând cojocul său pe dânsul, i-a spus voia Domnului și l-a numit să fie proroc”. Și ca la toate vizitele pe care Presfințitul le săvârșește la Bisericile Ortodoxe Române de pe spațiul voivodinean și de data aceasta i-a binecuvântat pe credincioșii din Sân Ianeș asigurându-i de dragostea Sa Arhierească.


Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 26 iunie 2021