Mariana este originară din Srediștea Mică, dar este stabilită cu familia la Dobrica, de unde este și soțul. A absolvit Facultatea de Învățători la Belgrad, departemantul din Vârșeț. Pe când era la studii îi plăcea foarte mult să călătorească, pasiune care i-a rămas întipărită în suflet și în ziua de azi. Este mulțumită cu activitatea didactică pe care o desfășoară cu multă dăruire de sine, iubind foarte mult să lucreze cu copiii.
Mariana este născută pe 5 mai 1985, la Srediștea Mică, unde termină cu succes primele 4 clase de școală primară, iar clasele de la ciclul V-VIII le-a absolvit la Școala Elementară ,,Olga Petrov Radišić” din Vârșeț. A urmat apoi cursurile la Școala Medie de Textil la Vârșeț, și continuă școlarizarea înscriindu-se la Facultatea de Învățători la Belgrad, departemantul din Vârșeț.
Fiind devotată profesiei sale de cadru didactic, Mariana a debutat la Școala Elementară ,,Sava Veljković” din Dobrica, unde a predat educația tehnică și informatica, dar cu normă incompletă, fiind necesar să-și completeze norma și la Școala Elementară ,,2 Octombrie” din Nicolinț, unde se află în momentul de față. După cum ne-a mărturisit, pentru dânsa nu reprezintă nici un impediment deplasările de la o școală la cealaltă. Face naveta aproape în fiecare zi, conduce mașina, astfel că această călătorie îi face plăcere personală. De fapt, călătoriile sunt pasiunea ei încă din tinerețe, ne-a spus Mariana.
Am întrebat-o ce înseamnă pentru ea călătoriile, iar ea ne-a răspuns însuflețită: ,,Conectarea cu natura este deja un stil de viață pentru mine. Așa că în prezent folosesc orice oportunitate pentru a călători, a învăța, mă familiarizez cu medii noi, acumulez informații și stări de spirit, pentru că în acest mod descoperim locuri noi și cunoaștem oameni. Mă voi strădui pe parcurs ca această pasiune a mea să o transmit și generațiilor de copii care vin, și să-i educ în așa fel încât să înțeleagă că, a călători înseamnă și a cunoaște ceva nou, nedescoperit. Învățăm să acționăm în echipă, să luăm decizii de comun acord, să facem alegerile cele mai potrivite pentru nevoile noastre și să depășim provocările care apar.”
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 58 din 11 februarie