Revista pentru copii ,,Bucuria copiilor”, editată de Casa de Presă și Editură ,,Libertatea”, a organizat în ultimii ani numeroase concursuri, cu scopul de a-i atrage pe copii spre literatură și artă. De curând s-a încheiat cea de-a treia ediţie a tradiţionalului concursului de creaţie literară și plastică ,,Universul copilăriei în localitatea mea”.
La redacţie au ajuns şi de data aceasta un număr însemnat de lucrări, elevii dând dovadă de creativitate, imaginație și talent inepuizabil. În desenele lor am putut vedea diverse imagini ale copilăriei din localitățile noastre. Lucrările au fost realizate în diverse tehnici.
,,Concursul nostru, axat pe exprimarea literară și artistică a copiilor, care a început în mai, s-a întrerupt brusc din cauză că anul şcolar s-a încheiat mai devreme. Acest fapt nu i-a împiedicat pe elevi să trimită lucrările. La concurs au participat mai multe școli generale: din Grebenaț, Coștei, Sân-Mihai, Uzdin, precum şi copiii de la grădinițele din Uzdin, Sân-Ianăș și Sân-Mihai. Calitatea lucrărilor, atât a celor scrise, cât şi a celor plastice, este foarte bună. Nu am primit un număr foarte mare de lucrări din cauză că anul şcolar s-a încheiat pe neaşteptate. Decernarea premiilor va avea loc pe parcurs. Probabil că vom merge în fiecare școală și vom acorda personal premiile”, ne informează organizatorul concursului, Dan Mata, redactorul responsabil al revistei ,,Bucuria copiilor”.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 29 iulie