Îmbunătățirea condițiilor de locuire a 13 familii

Foto: Municipiul Panciova

Municipiul Panciova este unul dintre cele 19 orașe și comune care au fost alese la concursul „Sprijinul Uniunii Europene pentru locuințe sociale și incluziune activă”. Primarul adjunct al municipiului Panciova, Dragana Kuprešanin, a luat parte luni, 19 iulie, la ceremonia festivă de înmânare a contractelor cu privire la donația pentru implementarea proiectului de locuințe sociale și incluziune activă.
Acest contract semnifică îmbunătățirea condițiilor de locuire a 13 familii care fac parte din grupurile vulnerabile: femeile victime ale violenței domestice, persoane cu invaliditate și localnici.
Bugetul proiectului atinge suma de aproape 394.000 dolari. Din valoarea integrală a contractului, grantul atinge suma de aproape 331.000 dolari, în timp ce restul de 63.000 dolari se asigură prin cofinanțarea din bugetul municipiului Panciova.
Partenerii și utilizatorii naționali ai programului „Sprijinul Uniunii Europene pentru locuințe sociale și incluziune activă” sunt Ministerul Construcțiilor, Transportului și Infrastructurii, Ministerul Muncii, Ocupării Forței de Muncă, Veteranilor și Afacerilor Sociale și Ministerul pentru Integrări Europene.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 31 iulie 2021