Iată că, însă, un articol al lui Ţinţariu a provocat nemulţumirea lui Balnojan din Satu Nou, care îl acuză de faptul că prezintă doar trăsăturile negative ale realităţii culturale româneşti, el însuşi fiind deosebit de pasiv în viaţa culturală a românilor din Panciova.
În acest context, Balnojan aminteşte „petrecerea românilor din Panciova”, organizată pe 14 februarie 1914, cu concursul corului din Satu Nou. Amănunte ceva mai concrete referitoare la acest eveniment cultural aflăm din replica lui Alexandru Ţinţariu, în care acesta încearcă să-şi motiveze absenţa sa de la concert, respectiv să conteste observaţia lui Balnojan că „nu ia parte activă la nimic”. Din cuvintele lui Ţinţariu aflăm că organizatorii concertului din Panciova l-au angajat pe un alt activist cultural din Satu Nou – Traian Boleanţu, să pregătească diletanţii pentru concert, inclusiv o piesă de teatru, după care acesta a intrat în contact cu scriitorul Ţinţariu, propunându-i jucarea piesei de teatru „Aşa a fost să fie” a acestui autor. Ţinţariu i-a atras atenţia lui Boleanţu că în urmă cu trei ani (deci, prin 1911), a avut neplăceri chiar cu montarea acestei piese la un concert la Panciova şi că din acest motiv nu doreşte ca această piesă să fie pregătită pentru noul concert. Nu ştim despre ce scandal este vorba, dar Ţinţariu a fost categoric, exclamând: „De ce să scormonim un foc, care abia a putut fi stâns şi care a produs atâtea ravagii”. Boleanţu a înţeles mesajul şi a pregătit o altă piesă. Şi iată că, acum, Ţinţariu îi replică lui Balnojan, oferindu-ne astfel mici crâmpeie necunoscute din viaţa culturală şi problemele pe care le întâmpinau activiştii culturali români din Satu Nou şi Panciova în anii premergători Marelui Război. Şi, pentru a dovedi fermitatea lui Ţinţariu în apărarea principiilor sale şi în dorinţa sa vie de a atrage atenţia asupra realităţii prezente în satul românesc din Banat, reproducem ultimul pasaj din acest text-replică: „Înainte cu vreo 14 ani şi eu tot aşa am văzut lucrurile, cum le vezi tu acuma. Atunci lăudam tot şi toate – fără să amintesc de multele rele ce ne stăpânesc. Şi, Doamne, cât de bine îmi mai mergea. Dar, ştii, nestatornicia omului! Odată am ajuns la convingerea că nu e bine ce fac. Mi-am întors cojocul. Adică, am început să scriu adevărul. Îndată însă am – încurcat-o. Nimeni nu îmi mai zâmbea cu prietenie, nime nu mă mai invita la bere, nime nu mă mai bătea pe umăr, nime nu mai zicea că am „peană bună”. De atunci nu am mai descurcat-o. Şi, păcatele mele, nici nu cred că s-o mai descurc vreodată.” Subliniem că este bine că în presa de odinioară apar şi astfel de articole, care prezintă şi partea negativă a realităţii culturale din anii de la răspântie de veacuri, pentru o cunoaştere mai bună a adevăratei situaţii în acest domeniu al vieţii sociale româneşti din Banatul sârbesc. Amintim în acest sens şi articolul publicat de Teodor Filipescu, domiciliat la Sarajevo, în Bosnia, chimist şi publicist, bun cunoscător al poziţiei românilor de pe întreg cuprinsul Peninsulei Balcanice.
Dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 19 iunie 2021
