În anul 1769 se amintesc în hotarul comunei păstorii români veniţi din Ardeal, iar colonizarea în număr mai mare a românilor ardeleni, în majoritate din Răşinarii de lângă Sibiu, a avut loc în anul 1794, când românii se stabilesc şi în alte localităţi din apropiere, precum Glogoni, Iabuca şi Ovcea. Se pare că în acești ani au fost colonizați la Sefcherin și români din Răcășdia, în urma încercării căpitanului Jumanca din Ciclova de a organiza o revoltă populară împotriva nobilimii.
Înainte ca revolta să se declanșeze, autoritățile au început strămutarea unor familii românești din Broștea și Mârcina la Sefcherin, cât și a românilor din Măidan la Deliblata. În localitate a fost formată „strada românească”, care și azi printe săteni este numită vlaški šor. Încercările de înființare a parohiei ortodoxe române au fost prezente încă de la începutul anilor șaptezeci ai secolului al XIX-lea, respectiv din perioada în care a început separarea bisericească a românilor de sârbi în localitățile mixte.
Anume, a fost alcătuită o petiţie a românilor din Sefcherin care au cerut separarea, această acțiune continuând fără succes şi în deceniile următoare, până la sfârşitul primului deceniu al secolului al XX-lea. În ciuda faptului că în alte localități din zonă (Protopopiatul Ortodox Român al Panciovei), despărțirea s-a realizat cu probleme mai mici sau mai mari (la Satu Nou, Doloave, Deliblata, Maramorac, Cuvin, iar mai târziu și la Omolița, Panciova și Dobrița), dar a reușit, românii din Sefcherin au rămas în cadrul parohiei ortodoxe sârbe, nereușind până la urmă să își înființeze o parohie românească, chiar nici filie, ceea ce au reușit, de exemplu, puținii români din localitatea Franzfeld (azi Kačarevo) de lângă Panciova, sau cei din Iabuca, afiliați la Glogoni.
dr. Mircea MĂRAN
Articolul îl puteți citi în numărul 11 din 16 martie
