Pentru că suntem la sfârșitul anului școlar 2021/2022, perioada în care elevii care aparțin minorităților naționale și părinții lor decid să frecventeze cursurile limbii materne cu elemente ale culturii naționale, considerăm că este foarte important, să fie informaţi cel puțin parțial și să li se explice problema membrilor comunității noastre din estul Serbiei (Timoc).
În acest sens, este necesar să explicăm contextul în care a apărut confuzia etnonimului român/vlah, ceea ce a cauzat o problemă legată de înscrierea la cursurile de Limba română cu elemente ale culturii naționale în școlile din Timoc. Este important de menţionat că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, exonimul (nume străin) vlah, în Serbia, se referă la membri ai poporului român și cel între aceste două etnonime şi reprezenta un semn de egalitate, întrucât este vorba de o chestiune de sinonimie duală.
Când vine vorba de recensământ, este necesar să subliniem că numărul românilor şi procentul lor reprezentau populația totală a Regatului Serbiei, fosta Iugoslavie şi Republica Serbia, şi că s-a aflat în permanenţă în atenţia specială a intereselor statului. Din motivele amintite, în cazul românilor (în sârbă vlahi), din Timoc, recensământul era adesea foarte politizat. Imposibilitate la educație în limba lor maternă și cunoașterea istoriei proprii și a elementelor de cultură națională (ceea ce nu este cazul membrilor altor minorități naționale din Voivodina), conștiința populației românești a produs un sentiment haotic și o lipsă de conștientizare etnică cu etnicii lor la nord de Dunăre. Și anume, cu un procent uriaș a populației needucate, a avut loc o egalizare a statului cu identitatea națională, ceea ce a dus la rezultatele de la recensământul după Al Doilea Război Mondial, convingător majoritatea românilor s-a declarat ca alterofoni sârbi (sârbi a căror limbă maternă este română/vlahă). Se pune întrebarea care sunt cauzele care au dus la o stare de amnezie etnică și anestezie în care se află comunitatea noastră din Timoc. Și anume, pe parcursul ultimilor, aproape 200 de ani, la populaţia românească se creează sistematic patru tipuri de emoții degradante și distructive, ceea ce va provoca o lipsă de conștiință asupra necesității de a păstra propria limbă, cultură și identitate. Este vorba despre sentimentul de frică, rușine, din care emană sentimentele de neputință şi motivație insuficientă, adică indiferența față de propria identitate și nevoia de a o păstra.
Pentru a evoca atmosfera și contextul în care au crescut și cresc generații de români din estul Serbiei, vom cita o parte din concluzia de la Primul Congres al Medicilor și Naturaliștilor Sârbi de la Belgrad, în 1905, a autorului dr. Vojislav M. Subotić, din lucrarea științifică Rusalcele în Serbia sau căzătoarele din satul Duboka din Zvižd. Scriind despre fenomenul căderii în transă, caracteristic pentru româncele din estul Serbiei, pe care etnologia sârbă le numește rusalcele (în sârbă rusalje). De menționat este că omul de ştiinţă prezintă în mod explicit atitudinea generală a învăţământului şi a altor instituţii ale statului faţă de populația românească, strigând: „Educație! Introduceți educația!… Școli!… Biserici!… Învățători!… Preoți!… Doctori!… Carte sârbească!… Cuvânt sârbesc!… Rugăciunea sârbească!… Cântec Sârbesc!… De aceasta au nevoie oamenii aceia!… Când toate acestea se vor întâmpla, abia atunci păgânii vor dispărea în Regatul liber al Serbiei! Care Congres al Medicilor și Naturaliștilor sârbi va ajunge oare să primească cu bucurie acestea?!…” (Subotić, 1905, 751).
Dr. Dragan M. Stojanjelović
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 18 iunie 2022
