Evenimentul aniversar s-a organizat în vederea marcării celor 76 de ani de la înființarea Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, care a fost și va rămâne pagina cea mai importantă a istoriei româneşti din Serbia. Cu această ocazie, la aniversarea celor 76 de ani de existența neîntreruptă a ,,Libertății” au participat oameni importanți pentru că este mai mult decât necesar să reafirmăm valorile naţionale. De-a lungul timpului, ziarul ,,Libertatea” a prezentat cititorilor cele mai importante momente din istoria minorității române, pentru că viitorul unei naţiuni este strâns legat de moştenirea trecutului. Mai mult decat atât, Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” prezintă imaginea unei minorități puternice, unite, demne, care contribuie şi astăzi la formarea patrimoniului cultural, spiritual și istoric.
Aniversarea celor 76 de ani a avut loc în curtea Muzeului orașului Panciova, iar printre invitații care ne-au onorat cu prezența lor se numără și Excelența Sa Silvia Davidoiu, ambasador al României în Serbia, Bogdan Velișcu, secretar de gradul I la Ambasada României în Republica Serbia, Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț, Daniel Bala, ministru consilier, consul al României la Vârșeț, Slavica Trifunović, adjunctul ministrului pentru Informare și Mass-Media din cadrul Ministerului Culturii și Informării, Adrian Borca, consilier independent pentru uzul oficial al limbii și grafiei la Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățiile Naționale – Comunitățiile Naționale, Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Rodica Almăjan, președinta Consiliului Executiv al C.N.M.N.R. și coordonatoarea Departamentului pentru Învățământ al C.N.M.N.R., Stevan Mihailov, coordonatorul Departamentului pentru Informare al C.N.M.N.R. și Tiberiu Ciortan, secretar general al C.N.M.N.R., Marija Jević, responsabilă pentru Cultură și Tineret în Consiliul municipiului Panciova, Miroslav Lepir și Maja Ristić Lažetić, membri ai Consiliul Executiv al municipiului Vârșeț, directorul Muzeului Orașului din Panciova și mulți alții. Au fost prezenți și membrii Consiliului de Administrație al C.P.E. ,,Libertatea”, în frunte cu președintele Marinel Petrică.
Primul discurs l-a susținut doamna Mariana Stratulat, director al Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, care prin cuvintele pe care le-a rostit și-a dovedit încă o dată legătura emoțională cu C.P.E. ,,Libertatea”, demonstrând totodată și spiritul său poetic: ,,Se spune că anii trec, timpul zboară, iar faptele oamenilor rămân păstrate în memoria unei colectivităţi umane şi a unei perioade de timp, precum un act de eforturi creatoare şi civilizatorii împotriva uitării. Aşa s-ar putea defini, în cel mai concis mod, activitatea Casei de Presă și Editură „Libertatea”, care de-a lungul anilor şi-a promovat cu succes realizările atinse cu dăruire şi stăruinţă, regăsindu-şi locul potrivit în conjunctura culturală specifică a românilor din Serbia. Din cele mai vechi timpuri, pe lângă şcoală şi biserică, presa a fost cea mai eficientă instituţie de conservare naţională şi de dezvoltare a vieţii sociale. Bazele Casei de Presă și Editură „Libertatea” au fost puse în ziua de 27 mai a anului 1945. Pe parcursul celor 76 de ani, „Libertatea” a devenit un sinonim al respectului, încrederii, perseverenței, o continuitate a unei cronologii scrise cu litere neșterse în presa vremii”.
Doamna director a menționat, printre altele, că ziua de 28 aprilie a anului acesta a fost înscrisă cu majuscule în istoria Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”: ,,La data amintită am oferit contracte de muncă unui grup de tineri care prin entuziasmul lor au adus o nouă energie în Casă. „Libertatea” și-a asigurat locul în istoria românilor din Serbia”, iar trecerea timpului îi adaugă prestigiu și valoare. Vă mulțumesc tuturor că sunteți în acest moment aniversar alături de noi. Voi încheia cu tradiționalul: La mulți ani, Libertatea!”.
Slavica Trifunović, adjunctul ministrului pentru Informare și Mass-Media din cadrul Ministerului Culturii și Informării, s-a adresat invitaților cu următorul discurs: „Am deosebita onoare și plăcere să vă salut în numele Ministerului Culturii și al Informării cu ocazia marcării festive a jubileului instituției care, în ciuda numeroaselor provocări impuse de dinamica schimbătoare a vieții sociale, a reușit să-și păstreze identitatea și continuitatea. Șaptezeci și șase de ani de muncă creativă și, în special productivă a ,,Libertății”, au lăsat urme de neșters atât în conștiința minorității naționale române, cât și în cultura întregii noastre societăți. Aș zice că ,,Libertatea” reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni și temelia tradiției comunității românești de la noi. De aceea, Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” va avea mereu respectul nelimitat al Republicii Serbia și al Ministerului Culturii și al Informării, precum și parteneri pe care poate conta”.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 5 iunie 2021