Marţi, 21 februarie, Vladimir Putin şi Joe Biden şi-au mobilizat trupele şi susţinătorii. Cele două tabere, aflate în confruntare în Ucraina, nu se mai feresc şi nu se mai ascund după cuvinte. Războiul rece a dat în clocot şi ne va arde pe toţi! Este o confruntare directă între două mari puteri, Statele Unite – învingătorul autodeclarat după căderea Cortinei de Fier, şi Rusia – moştenitoarea Uniunii Sovietice care nu s-a împăcat niciodată cu statutul de putere de rangul doi. Alţii ar spune că este o confruntare între democraţie şi autocraţie, dar democraţia l-a înlocuit pe Iisus Hristos, în ultima sută de ani, şi prea multe crime s-au făcut în numele său. Tot marţi, China a declanşat procedurile pentru coagularea celei de-a treia cale de urmat. Vom asista, se pare, în următorii 5/10 ani la o confruntare directă între trei concepte filosofice şi de securitate: unipolarismul (american), bipolarismul (rusesc) şi multipolarismul (confucianist chinezesc). Vorba rabinului: ,,va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămâne nici un om!”
Cele două discursuri au fost atent pregătite, pentru a mobiliza şi a motiva susţinătorii. Vladimir Vladimirovici Putin a vorbit într-o sală închisă, în faţa propriilor reprezentanţi, singurii, de altfel, pe care se poate baza Rusia, în momentul de faţă. Sigur, pe plan internaţional, Rusia mai are o serie de prieteni şi aliaţi, dar ,,nefrecventabili”, cu care nu prea îţi dă mâna să te afişezi în public… La polul opus, Joseph Robinette Biden a transformat grădina Palatului Regal din Varşovia într-o tribună planetară, înconjurat de aliaţi, preşedinţi de state, şefi de guverne, militari şi populaţie civilă atent selectată. Mesajul vizual al preşedintelui american este unul al unităţii planetare, al libertăţii şi entuziasmului.
Dar, parafrazând un banc, cel cu ,,dilema câinelui”, din altă perspectivă, lucrurile se văd altfel!
Preşedintele rus a avertizat că Rusia îşi va continua războiul împotriva Ucrainei, în timp ce preşedintele american a transmis că Occidentul va sprijini Kievul atât timp cât va fi nevoie. Practic, cei doi şefi de stat au dat startul la ,,jocurile foamei”, sezonul 2!
Şapte sunt cele mai importante enunţuri în discursul lui Putin, în opinia mea: 1) Frontul se va extinde în toate direcțiile; 2) Nu vor mai exista regrupări și abandon de teritorii. Coridorul terestru spre Crimeea este foarte important; 3) Occidentul a declanşat acest război; 4) Soldații din prima linie vor avea concediu, în condiţiile în care epuizarea pe front, după primul an de război, se simte în ambele tabere; 5) Se va crea un fond special pentru a ajuta cu toată grija necesară familiile soldaților morți, răniți și din prima linie care sunt în afara acțiunii din cauza rănilor grave – mesaj electoral; 6) Acest război nu este doar despre protejarea Donbassului și lupta împotriva nazismului. Acest război este pentru a proteja toată Rusia; 7) Modernizarea forțelor nucleare strategice ale Rusiei este practic finalizată. Modernizarea altor ramuri militare va fi accelerată!
La rândul său, Joe Biden, a vorbit despre rezistenţa poporului ucrainean în faţa invaziei ruse, dar şi despre unitatea Alianţei Nord-Atlantice. Niciodată Ucraina nu va reprezenta o victorie a Rusiei, a mai spus liderul de la Casa Albă şi a dat asigurări că Occidentul nu complotează să atace Federaţia Rusă. Statele Unite, naţiunile europene nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Vestul nu a plănuit un atac asupra Rusiei, aşa cum a spus Vladimir Putin. Milioane de cetăţeni ruşi îşi doresc să trăiască în pace cu vecinii lor. Războiul nu este o necesitate, este o tragedie. Preşedintele Putin a ales să pornească acest război, iar prelungirea lui este alegerea personală a lui Vladimir Putin. Ar putea pune capăt războiului printr-un cuvânt. Şi e foarte simplu; pentru a opri acest război, nu trebuie decât ca Rusia să renunţe la atacarea Ucrainei. Însă dacă Ucraina renunţă la a mai lupta, se pierde ca şi naţiune.
Aşadar, SUA și Rusia și-au reconfirmat public poziția. Însă, de la Răsărit, China se pregăteşte să intre în joc, cu un plan de pace și o vizită a preşedintelui Xi, la Moscova. În proiecţia globală a viitorului deceniu, China reprezintă a treia cale.
Ca o întărire a discursului preşedintelui Putin, în Rusia s-a propus extinderea granițelor operațiunii speciale până la… Odessa. Președintele Consiliului de Stat al Crimeei, Vladimir Konstantinov, a propus „extinderea granițelor” operațiunii speciale la Odessa. În opinia sa, aceasta va deveni o garanție a securității Crimeei. „Numai întoarcerea orașului-erou Odessa sub controlul Federației Ruse ne va oferi nouă, Crimeei, o garanție de securitate. Aceasta înseamnă că rachetele cu orice rază nu vor lovi teritoriul peninsulei”, a declarat Vladimir Konstantinov la postul de televiziune Crimeea 24. În timpul discursului rostit de Biden, 10 rachete GLSDB, cu o rază de acţiune de 150 de km, au lovit ţinte civile de pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, nerecunoscută!
Mario Balint
Articolul integral îl puteți citi în numărul 63 din 18 martie