Cu o carieră remarcabilă în domenii precum literatura, jurnalismul și activitatea editorială, Menuț Maximinian se evidențiază în calitate de scriitor, jurnalist și director al cotidianului „Răsunetul” şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud. Nu doar cuvintele îl definesc, ci și acțiunile sale, fiind implicat activ în diverse activități culturale și jurnalistice. Cu volume semnificative publicate de-a lungul timpului și contribuții literare în reviste de prestigiu, Menuț Maximinian este recunoscut și premiat pentru aportul său valoros în lumea literară. Un entuziast incurabil, cu un spirit efervescent, Menuț explorează cu pasiune drumul poetic, căutând pietre prețioase care să definească esența sufletului său.
Menuț Maximinian este scriitor, jurnalist, director al cotidianului Răsunetul din Bistriţa şi preşedinte al al Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud. Absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, secţia română-etnologie, în momentul de faţă, doctorand la universitatea clujeană. Este prezent cu poezii şi articole de critică literară în revistele „România literară”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Timpul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Apostrof”, „Mişcarea literară”, „Caiete Silvane”, „Nord literar”, „Litere”. Volume: (poezie, critică literară, etnologie şi journalism): „Crucea nopţii” (poezii), 2018, „Noduri în haos” (poezii), 2012; „Muchia malului” (poezii), 2013; „Trenul vieţii/Treni i jetes” (poezii), 2016; „Vremea sintagmelor” (critică literară), 2010; „Pomul cu litere” (critică literară), 2011; „Cronica de gardă” (critică literară), 2013; „Cărți și contexte critice” (critică literară), 2017; „Poteci de dor” (studii de etnologie), 2016; „Rugăciunea cântată” (studii de etnologie), Ed. „Eikon”, 2010; „Copila de sub vii”, Editura „Eikon”; „Puterea secretă a cărţilor”, Editura „Neuma”, „Frontiere etnologice”, Editura „Charmides”; „Copilul de apă/Bimbo d acqua”, Editura „Junimea”.
Premii naţionale şi internaţionale: Premiul pentru poezie al Malaeziei; Premiul pentru poezie din New York (Institutul de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă); Premiul pentru poezie din Istanbul (Universitatea din Istanbul şi ICR); Premiul Festivalului de proză „Liviu Rebreanu” (USR); Premiul Festivalului de poezie „George Coşbuc” (USR); distincţie din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu; Premiul „Mişcării Literare” pentru publicistică literară; Premiul Municipiului Bistriţa (de două ori, prin Medalia „Liviu Rebreanu” şi Medalia „Andrei Mureşanu”); Premiul Centrului Cultural Român Barcelona pentru creaţie literară. Afilieri: membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, al Asociaţiei de Europoezie Paris, al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România. Realizator de emisiuni la Ardeal TV şi Radio Renaşterea, a iniţiat mai multe evenimente literare şi folclorice.
Stimate domn, ne-am întâlnit la Bistrița, cu ocazia Conferinței Anuale a Asociației de Științe Etnologice din România (ASER), unde am avut ocazia să ne cunoaștem prin intermediul a două doamne minunate, dr. Otilia Hedeșan și dr. Diana Mihuț. După conversațiile avute, am înțeles că ați manifestat interes în a afla mai multe despre comunitatea românească din Banatul sârbesc. Astăzi, noi ne-am propus să descoperim mai multe despre personalitatea dumneavoastră. Începem cu o incursiune în copilărie.Ce experiențe din copilărie credeți că au contribuit la dezvoltarea pasiunii dumneavoastră pentru literatură și cultură?
Prima parte a copilăriei am petrecut-o la graniţa cu Serbia. Părinţii mei au mers la muncă în Banat, aşa cum au făcut mulţi dintre locuitorii din Ţara Năsăudului după ce a venit colectivizarea şi le-a fost luat pământul. Tineri căsătoriţi fiind, pentru a-şi putea ridica o casă, s-au dus pentru a-şi face un ban la o fermă de oi în localitatea Ionel. Aşa se face că eu, al treilea copil al familiei, m-am născut la Timişoara. Îmi amintesc şi acum de comunitatea aceea din fermă, cu oameni veniţi din toate zonele ţării, de copiii cu care mă jucam, de faptul că ferma noastră era chiar pe graniţă şi că părinţii îmi spuneau că şi dincolo de acele sârme care trasau graniţa erau oameni care vorbesc româneşte.
Îmi amintesc şi acum de zilele de grădiniţă, de bunicile săsoaice din sat care mă îmbiau cu fel şi fel de dulceţuri şi de prăjituri speciale. În clasa I am revenit pe meleagurile părinţilor, pe Valea Ţibleşului, la Dumbrăviţa, acolo unde au avut grijă de mine bunicii, până după Revoluţie, când părinţii mei au revenit acasă, la pământ. Parcă acum văd cum a poposit camionul mare venit din Săcălaz cu avuţia strânsă din anii de muncă în Banat şi cu cei doi cai care erau cei mai frumoşi din sat şi despre care spuneau atunci oamenii că valorează cât două tractoare.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 6 aprilie
