Coordonatorul proiectului, Daniel Magdu, a adresat cuvinte de salut și a susținut conferința, la care a luat parte și Stelian Bălan, vicepreședintele Adunării comunei Covăcița, directorul Centrului de Sănătate din comuna Covăcița, dr. Sorinel Jivoin, dr. Adam Stoia și dr. Gabriel Rista.
Proiectul întitulat ,,Îmbunătățirea serviciilor medicale pentru comunitățile transfrontaliere”, a fost realizat de comuna Covăcița în parteneriat cu comuna Berliște din România. Pe parcursul proiectului a fost o colaborare extraordinară. Valoarea proiectului a fost de 418.639, 28 de euro, din care 355.843, 38 de euro a fost contribuția Uniunii Europene. Când este vorba de comuna Covăcița, din valoarea totală de 120.498 de euro, 102.423 euro a fost contribuția UE. Acest proiect a fost sprijinit și de Secretariatul General pentru Finanțe. Conferința finală a proiectului ,,Îmbunătățirea serviciilor medicale pentru comunitățile transfrontaliere” este finanțată de Interreg IPA, un program de cooperare transfontalieră România-Serbia.
,,Pot să spun la finalul părții noastre de proiect că urmează să vizităm comuna Berliște și să facem un schimb de experiență în teamurile proiectului și cadrele medicale. Ceea ce este direct vizibil din acest proiect este achiziționarea a două aparate cu ultrasunete ultramoderne. Locuitorii comunei noastre nu mai trebuie să meargă la clinici particulare. Dispozitivele sunt amplasate în secția de ginecologie și pediatrie. Am achiziționat și echipament modern pentru laborator, care face aproape toate analizele de sânge, totodată am achiziționat și mobilier pentru laborator și sălile de așteptare, care nu au fost schimbate din timpul fostei Iugoslavii. Punem accent pe examinarea sanguină regulată. Ceea ce ne bucură foarte mult și este foarte important, cetățenii sunt mulțumiți și pe parcurs vom utiliza proiecte care sunt finanțate de UE, în beneficiul cetățenilor noștri, mai ales în domeniul serviciilor medicale. În ceea ce privește educația și prevenirea în domeniul sănătății, a avut loc un seminar, unde trei medici au susținut o prelegere în domeniul sănătății, metode de bază de tratament, importanța efectuării periodice a analizelor. Au fost prezente peste 50 de persoane. Seminarul a fost organizat cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva virusului COVID-19.”
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 25 iunie 2022