La finalul anului 2021 satul va obține o grădiniță modernă

La Doloave este în toi adaptarea spațiului viitoarei grădinițe din cadrul Școlii Elementare „Aksentije Maksimović”. Lucrările au început pe 13 octombrie, iar o săptămână mai târziu la fața locului s-a deplasat managerul municipiului Panciova, Maja Vitman.

Este de așteptat ca lucrările să se încheie pe la jumătatea lui decembrie.
„Copiilor le asigurăm posibilitatea să crească alături de colegii de aceeași vârstă. În același timp, este mai ușor și pentru părinți. Ei nu vor mai fi nevoiți să îi ducă pe cei mici la grădinițele din Panciova sau să găsească o altă alternativă pentru paza lor. Doloave este un loc foarte frumos pentru viață datorită atracțiilor și culturii sale. De-a lungul anilor, în colaborare cu Comunitatea Locală din localitate, am amenajat piețele și parcurile, terenurile sportive și am reconstruit străzile. Aproape fiecare parte a localității Doloave dispune de câte un spațiu de joacă pentru copii. Crearea condițiilor mai bune de viață pentru cei mici este cea mai mare plăcere pentru noi”, a afirmat Vitman.
Dânsa a punctat că grădinița se va afla în partea de est a școlii, care are o intrare separată. Prin adaptarea a cinci săli de clase se va crea un spațiu pentru 52 de copii de vârstă preșcolară. Acest spațiu va cuprinde două camere și două toalete pentru copii, două depozite, două vestiare pentru cei mici, două încăperi cu toalete pentru educatori, două camere pentru izolare, sufragerie comună și o încăpere pentru spălarea rufelor.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 6 noiembrie 2021