Cea mai însemnată sărbătoare de iarnă după Sfântul Vasile, este Botezul Domnului sau Boboteaza, celebrată de către creştinii ortodocşi la fiecare început de an. Sârbii o sărbătoresc pe data de 19 ianuarie, după calendarul vechi. Sărbătorile de Bobotează şi Sfântul Ioan sunt asociate cu o serie de obiceiuri populare, puse alături de rituale religioase, printre acestea numărându-se şi aruncarea crucii în apă de către preot, pentru ca flăcăii curajoşi să se întreacă care dintre ei va ajunge primul la cruce înotând.
Pe plaja de pe malul Begăi, la Jitişte de cinci ani se organizează acest obicei, la care participă tineri din mai multe localități. Anul trecut au participat 25 de flăcăi, iar peste 600 de spectatori au luat parte la eveniment. Din cauza situației epidemiologice, anul acesta la Jitiște nu s-a înotat după crucea sfântă.
Organizatorii acestei competiții, Asociația pentru Păstrarea Culturii și Tradiției Sârbilor din Krajina ,,Podgrmeč” și Clubul de Carte ,,Branko Radičević” din Jitiște, speră că anul viitor se va organiza din nou această manifestare şi că ea se va bucura de un număr și mai mare de participanți și de spectatori.
F. RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 30 ianuarie 2021