La o distanță de o sută de ani de la, fără să exagerăm, nunta secolului, a Majestății Sale Regelui Aleksandar Karađorđević și Alteței Sale Principesa Mărioara a României, cunos-cută în popor ca Regina Maria a Iugoslaviei, Curtea Regală din Belgrad și-a deschis porţile pentru Casa de Presă și Editură ,,Libertatea”, prin faptul că Alteța Sa Regală Aleksandar II Karađorđević, moștenitorul tronului, a acordat un interviu exclusiv săptămânalului nostru. Am discutat despre foarte multe subiecte: activităţile regale, înaintașii glorioși ai dinastiei Karađorđević, vremurile bune și cele potrivnice prin care a trecut regatul, relațiile de priete-nie dintre Serbia și România, dar și despre viitorul țării și imaginea ei în lume.
- De mulţi ani, Alteţa Voastră Regală, soţia şi familia Alteţei Voastre, vă distingeţi prin numeroase acţiuni umanitare. Ne puteţi spune mai multe detalii despre aceste activităţi ale Fundaţiei Alteţei Sale Regale Principesa Katarina?
Dintotdeauna, activitatea umanitară a fost importante pentru Familia Regală Karađorđević. Avându-i ca inspiraţie pe strămoşii mei, care au făcut acelaşi lucru în trecut, soţia mea, principesa Katarina, şi-a consacrat viaţa unor activităţi cum ar fi ajutorarea altor oameni, acordarea de sprijin necesar poporului Serbiei şi al Republicii Srpska, indiferent de gen, credinţă, rasă, vârstă sau apartenenţa lor etnică.
Fundaţia soţiei mele şi-a început activitatea în Serbia în anul 2001, ceea ce a coincis cu revenirea noastră în patrie, după deceniile pe care le-am petrecut în exilul nedorit – o consecinţă a deciziei regimului nedemocratic care a dominat Iugoslavia după cel de-al Doilea Război Mondial şi care a privat familia mea de cetăţenie şi de proprietate privată. Totuşi, ea a început cu mult înainte să ajute poporul nostru, căci şi în timpul exilului, în cursul anilor ’90, a găsit modalităţi de a trimite ajutorul necesar poporului nostru. Mult ajutor umanitar ajungea direct la mii de oameni, îndeosebi la copiii orfani, pe care războiul îngrozitor i-a afectat în mod deosebit.
Unul dintre primele noastre proiecte comune a constat în donarea unei camere sterile izolate pentru pacienţii hematologici de la Spitalul Universitar de Copii din strada Tiršova. Am făcut această donaţie în urmă cu 30 de ani. Simbolismul a fost mare, căci spitalul din strada Tiršova l-a ridicat bunica mea, Maiestatea Sa Regina Maria.
Soţia mea a deschis oficii ale Organizaţiei Umanitare „Lifeline“ la Chicago, New York, Toronto, Londra şi Atena. Acestea îşi desfăşoară activitatea sub auspiciile ei. Eforturile tuturor oamenilor minunaţi, care de mai mult de 25 de ani ajută oficiile „Lifeline“, au avut o influenţă pozitivă enormă asupra oamenilor din Serbia şi din Republica Srpska şi au schimbat vieţile acestora. Când am venit în Serbia, oficiile din străinătate s-au asociat cu fundaţia din Belgrad, pentru prosperitatea tuturora.
Focarul activităţii umanitare îl constituie susţinerea domeniului sanitar, protecţiei sociale şi al învăţământului din Serbia şi Republica Srpska. Nu-i uităm niciodată pe conaţionalii noştri care trăiesc în condiţii de neimaginat, pe cei care muncesc, luptă şi se străduiesc să supravieţuiască pe pământul nostru sfânt, Kosovo şi Metohia. Suntem mereu cu gândul la prosperitatea lor şi ne rugăm neîncetat pentru ei. În fiecare an oamenilor noştri le trimitem pachete cu ajutor. Fundaţia soţiei mele a derulat numeroase proiecte în Kosovo, cu scopul de a se îmbunătăţi condiţiile lor de viaţă.
Aşa cum sună principiul familiei mele – Din popor, pentru popor – întotdeauna ne străduim să facem tot ce ne este cu putinţă pentru a-i ajuta pe toţi cei care au nevoie de ajutor. După cum am spus deja, astfel păşim pe urmele strămoşilor noştri care au lăsat multe fundaţii şi legate. Acestea sunt şi astăzi în slujba prosperităţii ţării noastre, ajutându-i pe oamenii săraci, pe copiii orfani. Bunica mea a fost patroana Crucii Roşii şi a organizaţiei caritabile „Kolo srpskih sestara“… Este bine cunoscut faptul că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ea a trimis ajutor umanitar soldaţilor noştri prizonieri de război în lagărele germane de concentrare. A folosit pseudonimul Marija K. Đorđević, un fapt care demonstrează că cel care are voinţă găseşte şi o modalitate. Aşadar, prin activitatea noastră ducem mai departe moştenirea lăsată de ei şi păstrăm tradiţia pe care ne-au lăsat-o.
- O tradiţie frumoasă pe care aţi instituit-o este vizita la Beli dvor (Palatul Alb) a bacalaureaților cu cele mai mari succese. De asemenea, fundaţia a făcut eforturi în ceea ce priveşte asigurarea de burse pentru elevi şi studenţi. Cât de important este ca Serbia de astăzi să aibă oameni cu studii universitare?
Aş zice mai degrabă că am reluat această tradiţie în 2001, când ne-am întors în Serbia. Ca şi atunci când vine vorba despre activitatea umanitară, strămoşii mei au sprijinit, cu multă putere, învăţământul şi elevii. Au ştiut foarte bine că fără oameni învăţaţi statul nostru nu are viitor. Învăţământul de calitate este temelia fiecărui stat din lume. La scurt timp după cununia lor, în anul 1922, bunicul meu şi bunica mea, regele Aleksandar I şi regina Maria au întemeiat „Kraljev fond“ („Fondul regal“), organizaţie caritabilă care a ajutat elevii săraci. Din propriile fonduri băneşti, toţi regii din familia mea au oferit burse studenţilor talentaţi. Acest lucru l-a făcut străbunicul meu, regele Petar I. Bunicul meu, regele Aleksandar I, precum şi tatăl meu, regele Petar II, au continuat. Să nu uităm însă că fondatorul dinastiei regale, conducătorul suprem Karađorđe, l-a readus în Serbia pe cel mai învăţat sârb al acelor vremuri, Dositej Obradović, pentru a-l numi ministru al Educaţiei, care la începutul secolului XIX a întemeiat „Velika škola“ („Marea Şcoală“) din Belgrad. Fiul lui Karađorđe, cneazul Aleksandar, a fondat multe instituţii de învăţământ şi a adoptat legi care au reglementat activitatea în şcoli. După cum vedem, este vorba despre o lungă tradiţie. Aş zice că am avut şi eu obligaţia de a păşi pe calea strămoşilor mei.
Fiecare sprijin acordat tinerilor este, întotdeauna, binevenit şi mai mult decât necesar. De aceea, la revenirea în Serbia am întemeiat Fundaţia pentru Educaţie şi Cultură, pentru a păstra tradiţia strămoşilor mei şi pentru a-mi realiza viziunea persoanală – cea de a asigura educaţie de calitate pentru tinerii din Serbia, pentru ca ei să se dezvolte personal, să aibă cariere de succes şi împliniri personale. Fundaţia face legătura dintre instituţiile sârbeşti de învăţământ cu cele mai renumite instituţii internaţionale de acest gen, în vederea formării tinerilor specialişti cu studii înalte şi bine pregătiţi. Leagă tinerii sârbi cu comunitatea şi cu lumea de afaceri. Obiectivul nostru să le oferim tinerilor o educaţie cât mai bună, pentru ca ei să revină în Serbia şi să fie în slujba poporului nostru, în cel mai bun mod – prin cunoştinţele lor.
Unul dintre evenimentele noastre principale este recepţia festivă pe care o oferim pentru cei mai buni bacalaureaţi din Serbia şi din Republica Srpska. Organizăm această recepţie în fiecare an la Beli dvor. În anul 2021 am avut recepţia festivă jubiliară, a douăzecea. Din păcate, din cauza cumplitei pandemii, nu am reuşit să aducem bacalaureaţii la Palat, însă am organizat festivitatea prin internet şi le-am trimis cadouri, aşa cum am făcut şi cu un an mai devreme. Sper că anul acesta situaţia în ceea ce priveşte pandemia să fie mai bună, să îi pot saluta din nou personal pe toţi aceşti tineri minunaţi şi le ofer cadouri. Sacrificiul şi entuziasmul lor sunt, într-adevăr, o mare inspiraţie şi un motiv de a-i sprijini în continuare.
- Cu ce contribuie la modul concret Curtea Regală şi familia Karađorđević la creşterea prestigiului Serbiei în lume?
Ţara noastră şi poporul nostru au fost, atâţia ani, victimele propagandei negative. Opinia publică internaţională a privit întregul nostru popor ca pe nişte „băieţi răi“, ceea ce m-a făcut să mă simt nefericit. De aceea, am profitat de orice ocazie posibilă să vorbesc mass-mediei internaţionale, dar şi multor prieteni de-ai mei din străinătate, să transmit buna reputaţie de care se bucură poporul Serbiei şi patria noastră. Într-adevăr, avem mulţi oameni buni şi talentaţi care au contribuit atât de mult nu numai la prosperitatea ţării noastre, ci şi a lumii întregi. Serbia este o ţară deosebit de frumoasă. Toţi oamenii de pe globul pământesc trebuie să ştie acest lucru. Sunt fericit că, după discuţiile cu soţia mea şi cu mine, multe companii străine mari au venit în Serbia şi au investit în ţară. Un exemplu este IKEA care, la scurt timp după întrunirea pe care am avut-o cu proprietarul ei, a început să îşi desfăşoare activitatea în Serbia.
În afară de faptul că oamenilor importanţi din întreaga lume le-am prezentat adevărul, cred că şi una dintre primele mele decizii după revenirea în Serbia – cea de a deschide pentru public porţile complexului Palatului Regal, ale casei familiei mele – a schimbat imaginea despre noi. Nu am dorit ca această bijuterie a istoriei sârbeşti, pe care bunicul meu, regele Aleksandar I, a ridicat-o cu bani proprii pentru a fi un cămin pentru familia sa, să rămână un „oraş interzis“, ceea ce a fost în comunism.
În anii care au urmat, mii şi mii de turişti din străinătate au vizitat nu numai complexul Palatului Regal, ci şi Belgradul, dar şi alte regiuni din ţara noastră. S-au putut convinge la faţa locului că nu este adevărat ceea ce au auzit despre noi. Când s-au întors în ţările lor, au transmis familiilor şi prietenilor reputaţia de care se bucură Serbia. Întotdeauna este foarte important ca oamenii nu numai să audă adevărul, ci să se convingă ei înşişi de starea reală. Astăzi, este foarte important marketingul ,,din gură în gură“.
Am reuşit să facem multe în ceea ce priveşte creşterea prestigiului ţării noastre în lume. Totuşi, nu trebuie să ne oprim aici, fiindcă avem faţă de Serbia datoria de a contribui la faptul ca lumea să ştie cât de măreţi sunt oamenii noştri şi ţara noastră.
- Credeţi că Serbia ar putea să redevină într-o zi monarhie parlamentară?
De multe ori am declarat aceasta şi cred aşa şi mai departe – sunt pregătit să preiau poziţia care îmi aparţine, în concordanţă cu tradiţia ţării noastre şi cu succesiunea în familia mea, în calitate de cap al Casei Regale, însă numai dacă aceasta este dorinţa poporului Serbiei.
Din cauza multor decenii de propagandă negativă împotriva familiei mele şi a tot ceea a avut chiar şi cea mai mică legătură cu monarhia, această temă necesită discuţii serioase şi temeinice. Poporul Serbiei merită să audă toate adevărurile despre avantajele monarhiei constituţionale parlamentare şi să ia cunoştinţă de atitudinile argumentate ale ambelor părţi, ale celor care sunt în favoarea, dar şi ale celor care sunt împotriva restaurării monarhiei. Abia atunci poate fi dat răspunsul exact.
Doresc să subliniez că această formă de guvernământ s-a dovedit a fi foarte bună şi eficientă în multe ţări. Priviţi monarhiile moderne, cum ar fi Regatul Norvegiei, Suedia, Marea Britanie, Japonia, Canada şi multe altele. Toate sunt ţări cu un nivel foarte ridicat de democraţie, drepturi şi libertăţi ale omului, dreptate socială… Cred că aceasta ar putea să fie de folos şi Serbiei.
În monarhia constituţională parlamentară, monarhul este garantul democraţiei, al continuităţii, al stabilităţii şi al unităţii. El este la dispoziţia fiecărui cetăţean, indiferent de apartenenţa politică, cea confesională sau de orice altă natură a acestuia. Poziţia sa de personalitate în afara şi deasupra fiecărui partid este foarte importantă pentru stat.
În concluzie, oamenii se întreabă deseori: „Cum poate fi monarhul reprezentatul tuturor cetăţenilor, dacă în ţară există şi republicani?“. Vă dau doar un exemplu din istoria noastră, o anecdotă despre străbunicul meu regele Petru I, care ne oferă răspunsul la această întrebare. Se spune că atunci când a devenit rege, adversarii monarhiei din Regatul Serbiei au organizat demonstraţii şi s-au adunat în faţa Palatului, scandând împotriva regelui. Deşi adjutantul l-a sfătuit pe străbunicul meu să nu apară pe balcon, el nu l-a ascultat. A ieşit în faţa demonstranţilor şi le-a zis: „Copiii mei, scandaţi şi mai departe! Eu am venit aici tocmai pentru ca voi să aveţi dreptul să scandaţi tot ce doriţi!“
- Ce ar trebui să ştie tinerele generaţii despre familia Karađorđević, dar nu scrie în manualele de istorie?
Ar trebui să ştie că noi suntem dinastia poporului, una dintre rarele familii regale care provin din popor, că niciodată nu vom putea să pierdem legătura specială pe care o avem cu ţara şi cu naţiunea noastră. Dictatura de după cel de-al Doilea Război Mondial a încercat să întrerupă aceste legături, dar nu a reuşit în niciun chip. Deşi am fost nevoiţi să trăim în străinătate, niciodată nu am încetat să ne gândim la patria noastră. Pe fondul poveştilor pe care le auzeam de la bunica mea şi de la tatăl meu, îmi imaginam să vin aici şi să văd ţara strămoşilor mei. Când, în definitiv, s-a împlinit ceea ce am visat mulţi ani, deşi niciodată nu mai fusesem în Serbia, ştiam că sunt la mine acasă. Avem ceva în genele noastre care ne leagă strâns, ca un magnet, de Topola, de Šumadija, de Serbia întreagă. Nimeni nu ne poate despărţi de ţara noastră.
Tinerii trebuie să fie cu mintea deschisă, să nu creadă în tot ce scrie în manualele de istorie tipărite în comunism, ci să citească şi să cerceteze pe cât e posibil, pentru a realiza care este adevărul pur. În definitiv, vălul minciunilor se trage la o parte şi nimeni nu poate suprima adevărul. Astăzi, în secolul XXI, datorită tuturor tehnologiilor moderne, ştiinţa şi cunoştinţele se află la numai câteva clickuri distanţă. Vă dau doar un exemplu – multe decenii după anul 1945, bunicul meu, regele Aleksandar I, a fost prezentat drept cea mai rea persoană care a existat în Iugoslavia. L-au numit dictator, dar trebuie neapărat să întreb: Care dictator reinstaurează parlamentul? Înainte de a trage concluzii, este nevoie, neapărat, de o analiză a contextului istoric. La vremea când a avut loc crima în parlament, era necesară, în mod absolut, instituirea unei forme de stare de urgenţă în ţară. Îndată ce împrejurările au permis, parlamentarismul a fost reinstaurat. Acesta este doar unul dintre exemplele numeroase. Atacurile la adresa lui nu au început în niciun caz după anul 1945. El a fost, încă în timpul vieţii victima diferitor clevetiri, căci apartenenţii ideologiei extremiste l-au considerat o barieră puternică în calea obiectivelor pe care le aveau. Astăzi însă nu este greu de găsit ce au spus doi dintre cei mai mari genii ai poporului nostru – Nikola Tesla şi Mihailo Pupin – despre regele Aleksandar I, apărându-l de minciuni. Când oameni de seama lor vorbesc despre el atât de frumos, cu emoţii, toate poveştile pe care le-a inventat cealaltă parte devin contestabile, ca să nu spun ceva mai rău. În scrisoarea trimisă de Tesla redactorului ziarului „New York Times“, în 19 octombrie 1934, marele nostru om de ştiinţă a scris între altele: „…Aleksandar va rămâne în amintirea vie şi lungă a poporului său, ca figură eroică de talie impozantă, ca un Washington şi ca un Lincoln al Iugoslaviei: general capabil şi neînfricat, ca şi Washington care a eliberat ţara sa de tiranie; conducător înţelept şi patriot ca şi Lincoln care a pierit ca martir“. În telegrama de condoleanţe pe care a trimis-o Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Iugoslaviei, Tesla l-a numit pe regele Aleksandar I „domnitor genial, eroic şi patriot“.
- Ce v-a povestit tatăl Alteţei Voastre, regele Petar I, despre bunicul Alteţei Voastre, regele Aleksandar? Ce vă amintiţi din cele spuse în familia Alteţei Voastre?
Tatăl meu, regele Petar I, a fost sentimental întotdeauna când discutam despre tatăl lui… A avut doar 11 ani în acea zi cumplită, tragică, de 9 octombrie 1934, când bunicul a fost asasinat, fiind victima ideologiilor extreme naziste şi fasciste care după câţiva ani de la acel eveniment au adus război, suferinţe şi nenorociri întregii lumi.
Unui băiat tânăr îi este extrem de greu să-şi piardă tatăl la o vârstă la care are mare nevoie de el. Cu mai puţin de o lună înainte de asasinare, tatăl meu a plecat în Anglia, pentru a-şi continua şcolarizarea acolo. La plecare, bunicul meu i-a zis: „Acum, Petre, trebuie neapărat să înţelegi că de azi înainte nu mai trebuie să te comporţi ca un prinţ, ci ca şi oricare alt băiat. Vreau să fii harnic, să munceşti din plin şi să-ţi faci prieteni buni: vei descoperi că mai târziu va fi bine să-i ai. Ţine minte întotdeauna că vei fi reprezentantul ţării noastre şi că oamenii ne vor judeca în funcţie de comportamentul tău ”. Atunci l-a văzut ultima oară …
La scurt timp după ce bunicul meu a fost asasinat la Marsilia, tatăl meu a primit vestea tragică. Imaginaţi-vă cum s-a simţit tănărul băiat căruia i-a fost comunicată vestea cu următoarele cuvinte: „S-a întâmplat un lucru îngrozitor. Acum sunteţi singura noastră speranţă! L-au ucis pe regele nostru! Trăiască Maiestatea Voastră!“ Acest lucru i-ar fi greu şi unui om în vârstă. Imaginaţi-vă cum se simţea un tânăr… Acesta este însă destinul fiecărui monarh din lume – este neapărat nevoie să lăsaţi sentimentele personale deoparte, fiindcă ţara voastră are nevoie de voi. Interesele şi prosperitatea poporului şi ale statului sunt mereu pe primul loc.
De aceea, tatăl meu a vorbit întotdeauna despre bunicul meu cu multă dragoste şi devotament, dar şi cu tristeţe… I-a lipsit foarte mult.
- Prin ce s-a deosebit regele Aleksandar de ceilalţi domnitori din dinastia Karađorđević?
Fiecare domnitor din familia mea a dat o mare contribuţie la prosperitatea ţării noastre. Regele Aleksandar I a fost un om cu atâtea interese şi talente, încât părea incredibil. A fost un mare vizionar, un comandant excepţional al armatei şi un domnitor abil.
A fost cunoscut în cea mai mare măsură pentru abilităţile şi succesele sale în domeniul militar. Le voi aminti doar pe scurt, pentru că e ceva ce trebuie spus. Totuşi, el a fost mai mult decât toate acestea. Împreună cu trupele sale şi cu tatăl meu, regele Petar I, a trecut prin golgota din Albania în Primul Război Mondial. După toate suferinţele, dar şi după intervenţia medicală pe care a avut-o la faţa locului, neavând timp pentru a se odihni, în planurile aliaţilor a văzut pericolul să trimită apartenenţi ai armatei sârbeşti pe fronturile de vest. Ştia că singura speranţă pentru victorie şi eliberarea patriei este ca armata noastră să rămână împreună, pe un front din apropierea Serbiei. De aceea a vizitat Italia, Franţa şi Anglia, unde a fost primit la cel mai înalt nivel, cu cea mai mare cordialitate. Primul pas spre încheierea războiului l-a făcut prin faptul că a reuşit să-i convingă pe aliaţi de necesitatea dotării armatei sârbeşti şi a menţinerii Frontului de la Salonic. Cu toţii ştim bine că străpungerea acestui front de către eroii noştri a adus libertate lumii întregi.
Trebuie subliniat faptul că bunicul meu nu a pierdut niciodată legătura cu camarazii săi de război. Se mândrea întotdeana cu ei. Îşi iubea foarte mult soldaţii, cu care a împărţit binele şi răul în războaiele balcanice şi în Primul Război Mondial. A făcut tot ce îi era în putinţă pentru a-i sprijini după război, deşi minciunile, pe care deja le-am amintit, au spus altceva. Este adevărat că a acordat susţinere financiar invalizilor militari de război, că a dat pământ veteranilor, că întotdeauna a avut timp să discute cu ei, să ia cunoştinţă de problemele lor.
Deşi a rămas în memoria tuturora, în primul rând, ca un mare războinic şi conducător de armată, misiunea vieţii sale a fost să asigure pace trainică, stabilitate şi prosperitate, dar nu numai pentru popoarele din Regatul Iugoslaviei, ci şi pentru Europa şi întreaga lume. A fost un diplomat foarte abil şi printre primii din lume care şi-au dat seama cât de periculoasă este ascensiunea ideologiilor extreme, a nazismului, fascismului şi a comunismului. A stabilit alianţe cu alte state europene, cu scopul de a le uni împotriva pericolelor care le ameninţau. Voi aminti doar Mica Antantă şi Pactul Înţelegerii Balcanice. A reuşit să stabilească alianţă şi cu ţări considerate, în mod tradiţional, adversare, cum a fost Turcia.
S-a angajat din plin în ceea ce priveşte stabilirea unor noi legături şi întărirea celor existente între popoare. A militat pentru drepturile popoarelor balcanice, dorind să le vadă popoare independente în raport cu toate marile puteri, pentru a putea să-şi decidă singure destinul. Regatul Iugoslaviei, ţara slavilor de sud, a fost ideea secolului XIX pe care a realizat-o el, visând la crearea în Balcani a unui stat mare care să nu depindă de nicio voinţă străină.
A fost şi un foarte bun antreprenor, businessman în sensul modern al cuvântului. A investit fonduri financiare proprii în acţiuni şi obligaţiuni, a cumpărat terenuri şi clădiri, a investit în mine de aur şi de cărbuni care i-au mărit fondurile. Totuşi, o mare parte din aceste fonduri le-a folosit pentru a ridica fundaţii şi pentru a-i sprijini pe cei săraci.
Mai presus de toate, a fost un mare iubitor de artă, mecena a artiştilor din ţară. L-a pasionat lectura. A iniţiat şi a creat colecţia de artă şi biblioteca Familiei Regale.
Nu este uşor să amintim toate realizările lui, fiindcă el a fost, în definitiv, o personalitate foarte complexă şi interesantă care merită tot respectul, de care însă a fost privat şi care i-a fost contestat fără niciun motiv.
- Am citit multe lucruri frumoase despre bunica Alteţei Voastre, regina Maria a Iugoslaviei. Cum a fost ea cu adevărat?
A fost o femeie plină de căldură şi iubitoare. Am amintiri foarte frumoase despre ea. Deşi am fost primul ei nepot, a fost foarte strictă în privinţa disciplinei. Nu a fost ca şi bunicile şi bunicii care le-au permis nepoţilor lor să facă tot ce vreau ei (se aude râsul Alteţei Sale). Întotdeauna mi-a plăcut să ne aşezăm împreună, să răsfoim albumele cu fotografiile vechi ale familiei noastre. De fiecare dată îmi spunea poveşti în legătură cu acele fotografii…
Totuşi, ca şi în cazul tatălui meu, şi în sufletul ei se simţea o mare tristeţe de fiecare dată când amintea de bunicul meu. Niciodată nu şi-a revenit în întregime după tragedia cauzată de moartea lui. Avea mare dragoste şi respect faţă de el. Împreună, parcă se completau în tot ce era posibil. El a fost stâlpul puternic al vieţii ei. Ea a dat dovadă de sensibilitate şi gingăşie faţă de soldatul care şi-a petrecut o mare parte din tinereţe în tranşee, iar cea mai mare partea a vieţii în uniformă. Deşi fiecare căsnicie regală ţine de politica de stat, căsnicia bunicului şi a bunicii mele într-adevăr a fost plină de iubire şi de respect.
Bunica mea, regina Maria, a primit de la regele Aleksandar iubirea pentru ţara noastră şi pentru poporul ei, o iubire care a fost cu adevărat reciprocă. Ea şi-a consacrat viaţa ajutorării poporului Iugoslaviei, iar după moartea ei am întâlnit mulţi oameni care au vorbit cu elogii despre ea şi au păstrat amintiri frumoase despre femeia măreaţă care a fost.
- Putem considera căsnicia bunicului Alteţei Voastre, regele Aleksandar, cu regina Maria, cea mai importantă punte în prietenia dintre Serbia şi România din ultimii 100 de ani?
Poate că ar fi prea mult să spunem că este cea importantă, dar, în orice caz, este una dintre cele mai puternice punţi dintre popoarele şi statele noastre. De exemplu, această căsnicie a asigurat depăşirea unei situaţii potenţial foarte grele şi periculoase după Primul Război Mondial, când ţările noastre au avut litigiu în privinţa Banatului. Totuşi, s-a găsit o soluţie paşnică, factorul esenţial în acest sens fiind căsătoria regelui Aleksandar cu regina Maria.
Căsnicia lor, cu siguranţă, este simbolul prieteniei sincere dintre România şi Serbia şi dintre popoarele noastre. Aceste relaţii frăţeşti au rezistat pe tot parcursul istoriei noastre mai noi. Sunt la fel de puternice şi astăzi. Pentru fiecare popor este important să aibă un prieten adevărat şi onest în comunitatea internaţională. Este o raritate ca două ţări să aibă legături atât de bune, aş zice frăţeşti, între ele.
Legăturile dintre sârbi şi români sunt deja de mult timp foarte puternice şi prieteneşti. Toţi împreună trebuie să facem un angajament pentru ca în viitor aceste legături să fie şi mai puternice. Datorăm acest lucru strămoşilor noştri, dar şi generaţiilor viitoare.
Interviu realizat de Valentin MIC
Articolul îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022
