Licitări în mediul digital și planuri pentru o Voivodină mai înverzită

Membra Consiliului municipiului Panciova responsabilă pentru agricultură, sat și dezvoltare rurală, Vladislava Maksimović, a anunțat într-o convorbire pentru „Starčevačke novine” planurile municipiului Panciova privind desfășurarea primei runde a licitației pentru terenurile agricole de stat. Printre altele, dânsa a făcut referire și la alte teme foarte importante pentru agricultori, precum sunt construcția drumurilor de hotar, plantarea perdelelor protective de arbori și altele.

După cum a punctat Maksimović, prima rundă a licitărilor pentru terenurile agricole de stat pentru anul 2021-2022 va avea loc la începutul lui octombrie, iar în această rundă vor fi oferite la licitare 900 hectare de terenuri agricole. Licitările se vor desfășura prin intermediul aplicației pentru licitație publică digitală. Maksimović a afirmat că această aplicație s-a dovedit a fi foarte simplă pentru folosire, iar avantajul ei este că agricultorii au posibilitatea să vadă fiecare parcelă, însoțită de o înregistrate rotofoto, din care reiese poziția sa pe teren. De asemenea, dânsa a precizat că parcelele se arendează pe o perioadă de timp de 15 ani.
Când vine vorba de sursele financiare primite în urma licitărilor pentru terenurile agricole de stat, Maksimović a spus că 40% din suma totală rămâne Panciovei, iar aceste surse sunt folosite pentru drumurile de hotar, întreținerea rețelei de canale, plantarea noilor perdele protective de arbori, dar și întreținerea și completarea celor existente, comasare și angajarea serviciului de pază pe teren. Dânsa a precizat că restul de 60% le împart în mod egal Republica Serbia și Provincia Autonomă Voivodina.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 26 iunie 2021