Interlocutoarea noastră Verica Preda – Prevera și-a agonisit propria comoară prin impulsurile poetice pe care le împarte necondiționat cititorilor.
Motto:
„Cei care au lumea largă
Să gândească bine ce vor face cu ea.
Noi avem doar cuvintele
Și ne descurcăm de minune în acea strâmtoare.”
Branko Miljković
Cine este Verica Preda – Prevera?! Răspunsul îl găsim în „Glosarul” său la capitolul „În loc de biografie”, publicat în urma cu vreo zece ani, care a înnobilat peisajul liricii contemporane. „Locul scrisului este locul existenței. Reședința visătorilor și a celor ce înregistrează impresii și imagini (in)vizibile. Cel care este «Numele care este mai presus de orice nume» (Fil 2, 9); ființa cea mai înaltă (Esența), greacă: Θεός, a aranjat astfel încât, între reflecțiile frumoase și mai puțin frumoase ale vieții, să pun momente de inspirație în cuvinte, să mă joc cu ele, să reinventez o lume nouă și să completez mica mea lume”, afirmă Verica și adaugă: „Dacă voi, cititorilor, nu ați simțit focul dintre copertele unei povești versificate despre o pasăre, și cum din ele sar cuvintele obișnuite ce se prefac în scântei, atunci nici nu contează că (cea care cântă în timp ce gândurile i se răsfiră jucăușe ca o fustă țigănească în jurul focului) s-a născut pe 13 martie a anului 1966 a secolului trecut, la poalele Carpaților, că a terminat școala elementară între plantații de mere și floarea-soarelui, în localitatea idilică Kruščica, clasele a IX-a și a X-a la „Școala lui Šuvarov” din Biserica Albă, Școala de Chimie din Vârșeț, că a studiat tehnologia la Novi Sad, că a analizat probe în laboratorul serviciului de expertiză agricolă, pe care le-a studiat concomitent în domeniul marketingului și că din anul 2010 lucrează în administrația orașului Vârșeț în cadrul Serviciului de achiziții publice.”
Purtată de impresii, își publică gândurile pe coala de hârtie încă din anul 1985, prin diferite reviste și anale literare în Serbia și statele din regiune. Ea este un alchimist care își trăiește micile vise, așa cum a scris odată: „Voi atinge și eu odată stelele/ Ceasornicele mele nu se grăbesc/ Adun bucurii și le împachetez în borcane/ Nu permit ca viața să le macine/ Țin sabia pentru fulgere și tunete/ Îmi trăiesc zilele dăruite/ În spațiul nelimitat al timpului/ Păzesc iubirea să nu răcească/ Din zori până la asfințit/ Ofer cea mai bună versiune a mea.” Versurile sale se aseamănă cu cântecele trubadurilor lui Miljković. Ea descoperă miracole în limbaj și trăiește cu gândul că poate va fi „a zecea culoare a Banatului”, așa cum i-a scris Draško Ređep într-o dedicație în urmă cu aproximativ douăzeci de ani. Dar, acel gând demult a devenit realitate.
Impresii și imagini (ne)observate
Este important de menționat că cea care înregistrează „impresii și imagini (ne)observate” este membru al Societății Scriitorilor din Voivodina și al Asociației Scriitorilor din Serbia, unul dintre fondatorii și președintele Asociației pentru Afirmarea Artiștilor „VAU ARS”, iar atunci când nu scrie poezie pentru copii sau versuri haiku, imperceptibil, ca zborul unei libelule, se angajează în muncă umanitară.
Iubește orice formă de expresie artistică. Crede că arta este un semn de viață și de împlinire, accesibilă fiecărei ființe, în niciun caz un bibelou pentru cei bogați sau o chestiune de prestigiu pentru elită, destinată să adune la un nivel mai înalt de spiritualitate și, la fel ca rugăciunea, liniștește și oferă răspunsuri.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 56 din 28 ianuarie
