Lucrările nu întârzie

Din punct de vedere calendaristic, epoca optimă pentru însămânțarea grâului s-a încheiat, însă din cauza condițiilor climatice nefavorabile agricultorii nu au terminat lucrările de toamnă.
Ploile şi vremea în general umedă au întrerupt recoltarea porumbului şi a florii-soarelui, astfel că s-a amânat și însămânțarea grâului.
„Epoca optimă s-a terminat, dar în anii precedenţi am văzut că aceasta nu are o importanță foarte mare. Dacă însămânțările se fac prea de timpuriu apar boli, astfel că nu putem spune dacă este bine ca însămânțările să se efectueze în epoca optimă. Așa cum se subliniază în bibliografia de specialitate, când trece epoca optimă crește cantitatea de sămânţă la hectar. Așadar, dacă în cazul grâului sunt însămânțate 270 de kg, mai târziu cantitatea de sămânță trebuie majorată la 300-310 kg la hectar. Trebuie să ținem cont de faptul ca grâul să nu fie prea des, pentru că în primăvară cade. Putem spune că grâul este o iarbă. Ne putem aștepta la o recoltă normală chiar dacă nu răsare primăvara. În anii mai buni recoltele maxime se obţin dacă grâul răsare şi începe să înfrăţească înainte de Anul Nou, până când temperaturile sunt de peste 0 grade Celsius”, susţine doamna Eleonora Onciu Iovanovici, inginer agronom.
Au fost ani în care grâul a răsărit şi în ianuarie-februarie sub zăpadă. Dacă răsare prea târziu nu ne putem aştepta la o recoltă de peste 10 tone la hectar.
„Agricultorii nu au întârziat în ceea ce privește însămânțările, doar că trebuie să pregătescă bine terenul. Grâul nu poate răsări acolo unde rămân resturi vegetale. Anul trecut am văzut pe câmp mult grâu. Acolo unde au rămas tulei nu poate crește. Nu răsare și nici nu prinde rădăcină. Așadar, este nevoie de o bună mărunțire a resturilor vegetale”, ne spune interlocutoarea noastră.
Solul trebuie să fie bine afânat. Dacă este posibil, înainte de afânare se recomandă o arătură nu foarte adâncă.
În sol există suficientă umiditate.
„Înainte de arat sau discuit este nevoie de administrarea îngrăşămintelor complexe cu fosfor, în funcție de rezultatele analizei solului. Toți agricultorii înregistrați pot efectua patru analize gratuite” –este sfatul Eleonorei Onciu Iovanovici.
Majoritatea agricultorilor nu fac o analiză, ceea ce este o greșeală. Se întâmplă să existe cantități prea mari de fosfor sau de potasiu, ceea ce poate otrăvi cultura. În ceea ce privește îngrășămintele complexe, trebuie administrate o sută de kilograme de ureea înainte de arat, pentru ca la pregătirea patului germinativ să existe suficient azot, înainte de administrarea, în februarie, a următoarelor îngrăşăminte.
Agricultorii, cel mai probabil, nu vor mai folosi cantități suficiente de îngrăşăminte chimice pentru că acestea s-au scumpit.
„Aceasta este o problemă. Trebuie să existe un raport între preţ şi procentul de azot, fosfor şi potasiu. De exemplu, anul acesta MAP-ul a fost mai ieftin, deși conține un procent mai mare de fosfor”, a declarat Eleonora Onciu Iovanovici.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 13 noiembrie 2021