Biljana Živković (n. Raćipović, în 1996) este mamă, educatoare și o luptătoare fidelă pentru drepturile omului. Am cunoscut-o în timpul studenției, la Școala de Înalte Studii „Mihailo Palov” din Vârșeț și m-a impresionat prin felul ei de a fi, modul de viață și lupta continuă împotriva discriminării.
Biljana a absolvit Școala Elementară „Branko Radičević” din Ravno Selo (Vrbas), apoi a absolvit școala medie – tehnician în industria farmaceutică și tehnologie. În anul 2015, a înscris Școala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț, pe care a absolvit-o în 2019. Lucrarea de licență i-a fost din domeniul didacticii, pe tema: „Importanța clasicilor pedagogici pentru practica pedagogică contemporană”, având-o ca mentor pe profesoara dr. Danica Veselinov. Paralel cu școala de pedagogie, a absolvit și cursuri pentru asistent pedagogic, sub auspiciile Ministerului Învățământului și Educației, în anul 2018.
În perioada studenției, a fost membră în mai multe organizații nonguvernamentale, a căror activitate de bază a fost egalitatea de gen, discriminarea, violența asupra femeilor și copiilor, precum și căsniciile premature.
A organizat mai multe ateliere pe aceste teme. A participat în câteva programe Erasmus+, care în genere au avut ca tematică discriminarea și problemele cu care se confruntă tinerii în societate.
„Pot să afirm cu mândrie că sunt mamă, educator și luptător pentru drepturile omului! Semnele sunt îmbucurătoare: tot mai multe femei lucrează și obțin calificări mai bune. Există însă în continuare disparități. Femeile muncesc încă, în mare parte, în sectoarele mai slab plătite și ocupă mai puțin posturi decizionale. Căsniciile între minori nu mai sunt așa frecvente. Dar, mai sunt multe de făcut.
În viața de zi cu zi, practic profesia de educator. Educatorilor li se încredințează cele mai curate și sincere ființe de pe întreaga planetă și este obligația noastră să le oferim educație de calitate, să le oferim ceea ce avem noi mai bun, să le insuflăm adevăratele valori, bunele maniere, obișnuințe, vise, dorințe. A fi educator, este o profesie responsabilă și importantă. Dar, când aceasta își are ca imperativ iubirea și răbdare, atunci totul devine mai ușor. Deseori, când îmbrac uniforma și intru în sala de clasă în care mă așteaptă copilașii mei, îmi zic că am intrat într-o altă dimensiune, unde nu există probleme (pentru că le rezolvăm împreună). Ceea ce există acolo, în cantități mari, este iubire și energie pozitivă”, mărturisește Biljana și adaugă:
„Educatorii sunt profesioniști. Ei au studiat pedagogia copilului, sunt perfecționați în acest domeniu. Datoria lor este să contribuie la dezvoltarea copilului. Li se încredințează cele mai importante ființe ale societății – copiii noștri. Consider că nu suntem suficient de apreciați și plătiți pentru munca noastră. Ceea ce ne îndeamnă să mergem înainte, este dragostea nemărginită pe care o purtăm pentru copii. Este o plăcere și onoare să fim alături de ei, să-i vedem cum cresc și să le insuflăm primele cunoștințe despre viață. Timp de 6 ani am fost voluntar în diferite organizații. Și pe mai departe militez pentru egalitatea de gen, lupt împotriva violenței asupra femeilor și copiilor, împotriva discriminării și a căsniciilor premature. Discriminarea survine când o persoană beneficiază de un tratament mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, pe baza oricărui criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare. Voi continua să lupt împotriva acesteia. Pot să spun că azi situția este mai bună decât în trecut, dar trebuie încă multă muncă, trudă și răbdare, pentru a ajunge la un nivel satisfăcător.”
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 2 iulie 2022