Simona este deșteaptă, o femeie cu bun simț care vine din educația primită de la părinții ei care au plecat într-o lume mai bună. Este autodidactă, a învățat limba germană singură și a citit cărți din zeci de biblioteci. Cunoașterea mai multor culturi, dar mai ales faptul că este implicată în mod direct în îngrijirea bătrânilor, o determină să militeze pentru schimbări în bine în țară.
Mariana Simona s-a născut intr- o zi caldă de 20 mai 1972. ,,De aceea ador primavara“, ne spune. A fost al treilea copil din cei patru cu care a fost binecuvântată mama ei. In zilele acestea de sărbătoare, poate cele mai frumoase din an, își aduce aminte de copilarie: ,,Îmi amintesc cu drag și nostalgie de acei ani și consider au fost mai frumoasă perioadă din viata mea, o perioadă lipsită de griji, temeri si răspunderi“, ne spune Simona. Își amintește de jocurile nesfârșite de la bloc, cu copiii. Erau mulți copii! Iarna legau saniile unele de altele, făceau un tren și se dădeau ore întregi pe zăpadă.
Au fost o generație care se bucura puțin de televizor, dar se juca în natură toate jocurile copilăriei. Au sărit plasticul și au bătut mingea. Cel mai greu era cand erau chemați în casă la lecții și la ordine.
De sărbătorile de iarnă mama și copii curățau casa și o împodobeau. Simona îți amintește de Crăciunul în familie cu mirosul de cozonaci pufoși, de Moș Crăciun, de brad, de colinde învățate în familie și mai puțin la școală, de hainele noi de care se bucura cel mai mult..,,Oh, dulce copilărie, inocentă!“
Copiii din generația Simonei se descurcau singuri pentru că părinții erau la serviciu.
După terminarea școlii Simona a lucrat 20 de ani la CET Reșița. A fost bine, a lucrat în țară. Era un colectiv frumos cu atmosferă plăcută. A legat prietenii pe care le cultivă și acum. ,,Din pacate, ne spune Simona, după 20 de ani de plătit asigurări si pensii în țară întreprinderea a intrat în faliment, unul voit de către mai marii ei“.
Atunci a fost nevoită să ia drumul străinătății, ca și miile de românce care îngrijesc bătrâni în Europa. De 13 ani lucrează ca ingrijitoare de bătrâni în Austria, o meserie pe care o face cu dăruire. De fapt, am dorit să încep reportajul prin a va spune că Simona este una din miile de românce curajoase care își câștigă existența în mod legal, prin firmă, plătindasigurări în Austria.
Radu Maria NOVAC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 30 ianuarie 2021