Măsuri pentru creşterea eficienţei energetice

Autoguvernarea locală a orașului Vârșeț a semnat cu Ministerul Minelor și al Energiei un contract în valoare de 9.000.000 de dinari, în vederea cofinanțării programului de reabilitare energetică a caselor și apartamentelor. Începând din septembrie, până la sfârşitul anului, cetățenii de pe tot teritoriul orașului Vârșeț vor putea aplica pentru achiziționarea de materiale și efectuarea lucrărilor prin care se urmăreşte îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor.

Mai întâi, orașul Vârșeț va lansa un apel public pentru părţile interesate de efectuarea lucrărilor (companii şi antreprenori).

Slobodan Iovanov, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț responsabil pentru agricultură și protecția mediului, precum şi manager al proiectului de reabilitare energetică în orașul Vârșeț, a semnat contractul şi a declarat următoarele: „Este al treilea an consecutiv în care autoguvernarea locală a orașului Vârșeț, împreună cu Ministerul Minelor și al Energiei, cofinanțează proiectul prin care se urmăreşte îmbunătățirea eficienței energetice pentru concetățenii noștri.

Este un lucru deosebit de important în contextul crizei energetice mondiale. Acest proiect este o continuare a bunei practici. Cu acest scop, anul acesta deja s-au cheltuit 11,4 de milioane de dinari. Putem spune că acest an este anul eficienţei energetice, deoarece îi vom ajuta pe vârşeţenii noştri cu 20 de milioane de dinari. Până în prezent, subvenţiile au constituit 50 la sută din valoarea totală a investiției. Începând din această toamnă, concetățenii noștri se pot aștepta la o cofinanțare de până la 65 la sută din valoarea investiției în cazul în care se decid să efectueze mai multe lucrări în acelaşi timp”.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 29 iulie