Invitatul de astăzi la dialog este născut în Beba Vecheși. De-a lungul întregii cariere didactice a pus stiloul în mână mai multor generații de elevi. Povestea ne duce astfel la învățătorul IoanVăcariu.
Cea mai recentă întâlnire a noastră, acum, în timpuri pandemice, a avut loc la Sânnicolau Mare, unde în data de 14 septembrie ați avut o lansare de carte.
Da, într-adevăr. A fost un eveniment pe care l-am așteptat de mult, un eveniment drag sufletului meu, la care au participat neașteptat de mulți simicloșeni, spre marea mea bucurie și împlinire. M-am întâlnit cu foști elevi, prieteni și vecini, care au contribuit la reușita evenimentului. A fost o revedere plăcută, care a fost pe alocuri marcată de emoții deosebite.
Cum a venit poezia dialectală în viața dumneavoastră?
Încă de pe băncile școlii am cunoscut poezia în grai și am îndrăgit-o, iar mult mai târziu, prin anul 2005-2006, după o problemă de sănătate, fiind nevoit să nu mai fac efort fizic, mi-a venit ideea să încerc să scriu și eu poezie în grai. Mi-am amintit o întâmplare reală petrecută pe ulița satului meu și am povestit-o în versuri. Titlul poeziei este Poganul.
Și ideea de a scrie poezie bănățeană s-a concretizat în reușite ulterioare.
Confirmarea a venit în urma înregistrării ei la Radio Timișoara. Ulterior, am înregistrat și publicat și alte poezii, probabil câteva sute, dar momentul în care am înregistrat prima poezie mi-a conferit încrederea să continui.
Ați apărut cu poezie în mai multe publicații?
Am publicat în reviste din zona de vest a țării și chiar la Reghin, dar am publicat și în cărți precum Givan cu limba bătrânească în 2010, în cadrul Festivalului Marius Munteanu, Olcuța dă pământ în 2017. Cea mai recentă carte a mea este Vorba dân Banat, din 2019, pe care am și lansat-o la Timișoara și acum la Sânnicolau.
Florina Ariana COLGIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 16 iulie 2022
