NECROLOG: Solomon Mioc (1940-2022)

Solomon Mioc s-a născut pe 30 ianuarie 1940 la Sărcia. Şi-a făcut şcolarizarea, după cea din Sărcia, la Vârşeţ, unde termină Şcoala Normală în limba română. După terminarea şcolarizării s-a angajat în învăţământ la Seciani, ca apoi să fie angajat în activităţile culturale din comuna noastră, unde a lucrat până la pensionare.

A fost şi preşedinte al organizaţiei de tineret din satul natal, preşedinte al Comunităţii Locale, secretar al organizaţiei săteşti a LCI, organizator al Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina, al Festivalului de Folclor, primul redactor responsabil al revistei bilingve ,,Ogledalo-Oglinda”, primul redactor al programului de la Postul de Radio Seciani, unul dintre iniţiatorii manifestării ,,Întâlnirea scriitorilor la frontieră”. A scris şi cărţi. Nu demult a apărut ultima sa carte. Este vorba de o carte despre activităţile culturale ale sărcienţilor, o carte bilingvă al cărei coautor şi iniţiatorul principal este.
A primit şi diferite diplome şi distincţii, precum ,,Insigna de aur” a CCI a Serbiei, ,,Scânteia culturii”, Premiul comunei Seciani, diplome pentru activităţi culturale şi altele.
S. Mioc a trăit tot timpul la Sărcia şi a decedat pe 19 ianuarie 2022, din cauza virusului COVID-19. A fost înmormântat pe 21 ianuarie la cimitirul românesc din Sărcia.
Să-i fie ţărâna uşoară!

Iancu MURĂRESCU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 5 februarie 2022