Din luna februarie a anului 2022, peisajul nostru publicistic este mai bogat cu o revistă care ne aduce speranța (așa cum îi spune și numele) într-un viitor mai bun, speranţa că încă le mai putem insufla tinerelor generații respectul față de limbă, neam, tradiții și obiceiuri, cultură și istorie și că aceștia vor lua parte la păstrarea identității și a culturii naționale.
„Revista „Speranța”, redactată de jurnalista Adriana Petroi, care într-o perioadă de timp scurtă a devenit, prin activitatea sa neobosită, foarte competentă în acest domeniu și prin realizările obținute, un nume important al jurnalisticii noastre minoritare, va încerca să ofere o șansă tinerilor care au interes și talent de a scrie, de a publica texte din diferite domenii în limba română. Este o încercare, un proiect-pilot, inițiat și realizat de Centrul de Studii Banatice din Vârșeț și sprijinit de Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia, de a apropia potențialele talente de slova românească, de o includere mai activă a acestora în viața noastră publicistică și culturală”, semnalează în editorial coordonatorul unui proiect ambițios, prof. dr. Mircea Măran, cel care a contribuit la perfecționarea tinerilor studenți, interesați de mass-media.
„Studenții care au fost incluși și care au avut bunăvoința de a învăța mai multe din lumea jurnalisticii au urmat, prin prisma acestui proiect, un întreg proces educațional, care este foarte important pentru ei. Având în vedere că lumea mediatică este un domeniu în care fluxul informaţional impune propriile valori educative ce constituie un element fundamental în relaţia dintre om și mediul înconjurător, este foarte important ca încă din anii adolescenței să fie cultivate deprinderi de lucru creativ cu informaţiile din mass-media. Acest proiect le-a oferit tinerilor noi experienţe și noi modalităţi de cunoaștere”, ne explică de la bun început Adriana Petroi, redactoarea revistei.
În continuare, putem citi articole și reportaje interesante, semnate de tineri. „Din gradină, pe papucul de lână” este titlul unui articol interesant despre meșteșugul tradițional și lucrul manual, semnat de tânărul Dorinel Ocolișan, care este şi autorul articolului: „De la opincă….la papuci de lână”.
Despre motivele folclorice ce reflectă identitatea etnică și tezaurizează valorile istorice și artistice ale poporului român, dar și multe alte curiozități, veți afla citind articolul „Printre cătune până la curtea regală”, semnat de Georgeta Ivan.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 12 martie 2022