Din propria voință şi vocație, datorită abilităților cu care l-a înzestrat Dumnezeu, dar totodată şi pentru a-și îndeplini visul din copilărie, Titus Drăghici a decis să se dedice carierei militare. În viața sa s-au împletit rigurozitatea, temperamentul dinamic, sacrificiul, satisfacția și bucuria. Acum, când a ajuns la pensia binemeritată, putem afirma, fără doar și poate, că a avut o carieră militară de succes.
Titus Drăghici a absolvit şcoala elementară în satul natal. În acea perioadă la Iablanca au fost mai mulți copii și a existat școală cu opt clase. A continuat școlarizarea la Liceul din Vârșeț, profilul de traducător. După absolvirea liceului, a făcut stagiul militar, timp de un an, în Slovenia. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept din Kragujevac: „M-am descurcat bine la facultate. Am dat toate examenele în termenul prevăzut, dar după absolvirea primului an am aplicat la Academia Militară. Dorința mea din copilărie a fost să port uniforma de militar. Mi-a plăcut să lucrez în armată. Am trecut toate fazele necesare, preselecțiile și am fost admis la Academie. Pentru mine, acesta a fost primul pas spre un vis împlinit”, mărturisește Titus și adaugă: „Primii doi ani i-am absolvit la Belgrad. Anii III și IV i-am terminat la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Așa a fost pe atunci. M-au transferat la infanterie și trebuia să merg acolo, în Casa ,,Mareșalul Tito”. Într-o sâmbătă de vară, la 24 iulie 1988, am absolvit Academia Militară. Chiar înainte cu câteva zile de a vă acorda acest interviu, împreună cu colegii mei mi-am reamintit de studenție. Tot sâmbătă a fost și acum, după 33 de ani de la absolvire. Ne-am reîntors în timp și ne-am amintit de toate întâmplările. Pentru un moment, am fost din nou tineri, entuziaști… Din păcate, nu putem opri timpul în loc”, mărturisește interlocutorul nostru.
Primul său grad a fost cel de locotenent în infanterie. De-a lungul anilor a avansat până la gradul de maior. Primul post de muncă i-a fost în capitala Macedoniei: „Primul meu angajament a fost la aeroportul din Skopje. În anul 1988, acolo, în Sarajevo, din 150 de cadeți am fost ales pentru de a fi responsabil de patru aeroporturi. De la uniforma de infanterie am trecut cea de aviator. Am lucrat la aeroportul „Skopski Petrovac”, în securitate. Acest post l-am primit imediat după absolvire, în iulie 1988. Am lucrat acolo până la 15 martie 1992. Dintr-un ordin politic, armata trebuia să părăsească Macedonia. Așadar, am fost transferat din nou la un aeroport, dar de data acesta la Užice. Acolo am fost din 15 martie până în 5 noiembrie 1992. Apoi am fost transferat la Kosovska Mitrovica. Acolo am rămas până în 16 iunie 1999”.
Hotărâre, implicare, curaj…
La Kosovo a trecut prin fel de fel de situații riscante. Deseori, viaţa i-a fost pusă în pericol, dar nu a cedat nicioadă. A luat parte activă la toate, cu credință în forțele proprii și curaj: „Înainte de 1997 a fost o viaţă normală. Apoi situația a devenit mai serioasă. Albanezii au atacat atât poliștii, cât și armata. Viața mi-a fost în pericol tot timpul, dar niciodată nu mi-a fost frică. Am fost conștient de faptul că am absolvit școala militară și că a ajuns vremea când trebuie să întoarcem statului nostru ceea ce a investit în noi, să demonstrăm că suntem capabili să facem față provocărilor. Noi am fost aleși pentru aceasta. Era datoria noastră să ne apărăm țara. Asta am și făcut, fără frică și cu credință în Dumnezeu. Niciodată nu mi-a trecut nici prin minte să cedez. A fost greu, pentru că în fiecare zi eram direct implicaţi în război. Am fost la Košare, în unitatea 125 – brigadă motorizată, care a primit în anul 1999 de la președintele țării de atunci Ordinul Eroului Militar. Eu personal, pentru întreaga activitate, în semn de recunoștință, am fost decorat cu Ordinul „Spomenice” din partea ministrul Apărării.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 11 septembrie 2021
