O competiție reușită la Vârșeț

La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Verii Sportive Vârșețene, la lacul din oraș s-a desfășurat Campionatul Național de Acvatlon. Datorită bunei organizări a ediției de anul trecut, Uniunea Sârbă de Triatlon a încredințat din nou orașului Vârșeț și clubului local de triatlon „Ahile” cea mai masivă competiție din țară la această disciplină. Competiția a deschis-o cursele la categoriilor participanților mai tineri. Forțele și le-au măsurat apoi participanții la cursa principală, care au parcurs 1000m în lacul orașului și 6 ture în jurul lacului care are o lungime de 5200m.
Anul acesta, orașul Vârșeț a găzduit concurenți din Belgrad, Panciova, Niš, Bor, Novi Sad, Kostolac și Valjevo.
,,Atmosfera a fost excepțională. Ne-am asigurat că suporterii și copiii au primit rechizite pentru a aplauda și că am ridicat întreaga poveste la un nivel mai înalt. În prezent suntem singurii organizatori de triatlon din toată țara care oferă medalii de pentru toți participanții, de la cel mai tineri până la cei mai în vârstă. Pulsațiile tuturor celor prezenți în orașul nostru ne oferă motivație să facem, la anul, o cursă și mai bună, de un prestigiu și mai mare”, a spus un membru al Consiliului Municipal pentru Sport și Tineret, Marko Rašić.
Câștigătorul absolut la categoria masculină este Danko Vladimir, iar sportiva cu cel ma mare succes este Iva Pavlović din Kragujevac. Drept recompensă pentru concetățenii noștri, la o categorie specială – cel mai rapid concurent – a câștigat vârșețeanul Andrej Cukanić, iar în grupul fetelor, la aceeași categorie, pe prim loc s-a situat Danijela Rizvić, tot din Vârșeț.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021